Mobilizare generală de Ziua Marinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mobilizare generală de Ziua Marinei

Justiție 14 August 2012 / 00:00 477 accesări

Peste 11.500 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, la nivel naţional, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis ieri. Oamenii legii vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în dispozitivele suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice. Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 7.100 fac parte din structurile de ordine publică, aproape 1.700 sunt de la Rutieră, peste 1.000 de la Investigaţii Criminale, aproape 750 de la Poliţia Transporturi, peste 190 de la Investigarea Fraudelor şi 77 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase. Autorităţile au mai anunţat că zilnic vor acţiona aproape 3.100 de patrule, aproximativ 2.100 dintre acestea fiind auto iar celelalte pedestre. Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri vor acţiona pe autostrăzi, pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene, o atenţie deosebită fiind acordată arterelor ce converg către litoral şi tronsonului Bucureşti - Valea Prahovei. Poliţiştii rutieri vor fi sprijiniţi de elicoptere aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI. Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, în peste 400 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral.

Taguri articol


12