Mobilizare împotriva apelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mobilizare împotriva apelor

Justiție 03 Iulie 2006 / 00:00 1398 accesări

Instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) au acţionat cu promptitudine după ploaia torenţială de sîmbătă, care a provocat inundaţii în mai multe localităţi de pe raza judeţului. Atît Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri cît şi Regia Autonomă Judeţeană de Apă au intervenit la solicitarea autorităţilor locale din localităţile afectate de viituri, sub coordonarea directă a vicepreşedintelui CJC, Petre Stancă. După ce a stat ploaia, echipele de intervenţie ale celor două regii au acţionat toată noaptea pentru repunerea în funcţiune a utilităţilor afectate de şuvoaiele de apă. ”Maşinile celor două instituţii au lucrat cot la cot cu pompierii. S-a intervenit la Independenţa, s-a decongestionat drumul dintre Medgidia şi Peştera, care fusese parţial acoperit de aluviuni, am răspuns la toate solicitările venite din partea persoanelor fizice care au avut gospodăriile inundate, atît în judeţ cît şi în municipiul Constanţa”, a declarat Petre Stancă. ”Toate defecţiunile au fost remediate peste noapte, iar instalaţiile au fost repornite. Mîine (n.r. - astăzi) urmează să organizăm comisii de evaluare, care vor pleca pe teren pentru a stabili dimensiunile exacte ale pagubelor produse, constatări în baza cărora vom lua măsurile necesare pentru remedierea tuturor problemelor apărute”, a mai declarat Petre Stancă.

La nivelul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa s-a întocmit un plan de măsuri pentru asigurarea intervenţiilor operative în caz de calamităţi în perioada 01 – 03 iulie 2006. “În după-amiaza zilei de sîmbătă, la nivelul RAJA Constanţa s-a constituit Comandamentul de Coordonare a Intervenţiilor Operative, comandament care are în componenţă atît membrii consiliului director, cît şi şefii tuturor secţiilor. Reprezentanţii Comandamentului asigură permanenţa la conducerea acţiunilor specifice întreprinse în această perioadă, 24 de ore din 24. Membrii comandamentului se vor afla, prin rotaţie, în permanenţă la sediul regiei pentru a prelua toate sesizările, dar şi pentru a rezolva cu promptitudine toate situaţiile apărute. Abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare pot sesiza lucrătorii noştri la numărul de telefon al Comandamentului de Coordonare de la dispecerat: 66.44.44 sau 924”, a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA, Irina Oprea. La nivelul fiecărei secţii a regiei au fost constituite echipe specializate de intervenţie cu toate utilajele necesare, iar numărul personalului care asigură intervenţia s-a triplat. “Pînă la ora 23.00 echipele regiei au răspuns la toate solicitările primite. Din păcate, rezolvarea unor sesizări a scos la iveală, că reţeaua de canalizare nu a făcut faţă, nu din cauza debitului mare de ape pluviale, ci din cauza abonaţilor din zonă, care au aruncat în sistemul de canalizare diverse gunoaie şi resturi menajere, reprezentanţii regiei scoţînd din canalizări sticle, peturi şi diverse resturi de materiale de construcţii, dar şi cadavre de animale, respectiv porci şi oi”, a delarat Irina Oprea. La nivelul judeţului au rămas fără apă potabilă Cumpăna cu zona Bifurcaţie, Băneasa, Plopeni, Neptun şi Olimp şi chiar şi la nivelul municipiului Constanţa s-au înregistrat probleme în alimentarea cu apă potabilă din cauza lipsei de energie. Locuitorii din cartierele Palas, Gară, Inel I şi II, IC Brătianu, Km 4-5 şi Viile Noi au fost lipsiţi şi ei de apă potabilă, din cauza întreruperii curentului electric la staţia de pompare Palas.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), în doar două zile s-au înregistrat mii de apeluri telefonice de la populaţia din judeţ care le solicita ajutorul pompierilor. „Oamenii sînt speriaţi. Ne tot sună pe noi să mergem să intervenim”, a explicat colonelul Miroiu din cadrul ISU. Din situaţia întocmită de ISU, nu s-au înregistrat victime omeneşti, maşini avariate şi nici pomi smulşi din rădăcini. Sîmbătă seara, informaţiile din judeţ erau doar parţiale deoarece liniile de telefonie mobilă nu mai funcţionau, iar lipsa curentului electric nu permitea utilizarea telefoanelor fixe. În această situaţie, subprefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicoalescu, împrenă cu directorul Sistemului de Gospodărirea Apelor (SGA) Constanţa, Valeriu Ene şi colonelul Dănuţ Gaicu de la ISU au plecat în judeţ pentru a verifica dacă drumurile naţionale şi judeţene sînt practicabile şi dacă sînt case izolate de ape. Dacă la Valu lui Traian, Basarabi, Medgidia, Cernavodă şi Nicolae Bălcescu echipajele de pompieri interveneau pentru scoaterea apei din beciurile caselor şi de pe drumurile principale, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Peştera, Ivrinezu, Pietreni şi Independenţa. ISU a mobilizat 7 autospeciale în judeţ, zeci de militari şi subofiţeri care au scos apa din case, cot la cot cu sătenii.



12