Muzicianul american Moby a avut, în urmă cu câţiva ani, o problemă cu alcoolul, ajungând să consume 60 de unităţi de alcool pe săptămână, în condiţiile în care, pentru bărbaţi, cantitatea recomandată de alcool nu trebuie să depăşească 21 de unităţi. O unitate de alcool înseamnă 20g alcool pur, adică o bere de 500 ml, un pahar de vin (200 ml) sau un shot de tărie (40 ml). Muzicianul a înţeles că bea prea mult în timp ce completa un chestionar pentru un studiu la Universitatea Columbia din New York. „În cadrul acelui studiu mi s-a oferit un chestionar, iar una dintre întrebări era câte unităţi de alcool consum pe lună? Atunci am înţeles că beau aproximativ 60 de unităţi pe săptămână”, a povestit acesta.
Moby, pe numele său real Richard Melville Hall, s-a simţit ruşinat şi nu a vrut să recunoască cât de mult bea nici în faţa medicului, unde făcea un consult de rutină. „Îmi amintesc că mi-am minţit doctorul, spunându-i că beau între 30 şi 40 de unităţi pe săptămână, în loc de 60 de unităţi, iar el a fost îngrijorat chiar şi aşa. Consumam aproximativ 300 de băuturi pe lună. Aşa mi-am dat seama că ar cam fi timpul să mă opresc”, a mai adăugat acesta.