În câteva zile, Clinica Obstetrică Ginecologie I, de la etajul VII, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, vechea locaţie a Unităţii de Primire a Urgenţelor, dar şi intrarea principală unităţii sanitare vor intra într-un amplu proces de modernizare. Managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dr. Dan Căpăţână, a declarat că dispune de sumele necesare pentru lucrările de reabilitare şi modernizare pentru cele două obiective ale spitalului, dar şi pentru amenajarea intrării, datorită sprijinului oferit de autorităţile locale, dar şi de cele centrale. „Sperăm ca acestea să se finalizeze în scurt timp, întrucât, prin comasarea secţiilor, clinica Obstetrică II, de la etajul VI, se va muta la etajul VII, în locul său mutându-se alte secţii”, a completat managerul.