Modernizarea curriculumului naţional se face coerent?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Modernizarea curriculumului naţional se face coerent?

Social 06 Septembrie 2010 / 00:00 442 accesări

Modernizarea curriculumului naţional este prioritară pentru conducerea Ministerului Educaţiei, dar aceasta se va face secvenţial, coerent şi pe baze ştiinţifice, fără pripă, a declarat ministrul Daniel Funeriu, după prima reuniune a Consiliului pentru Curriculum. Scopul reuniunii a fost de a analiza atribuţiile Consiliului pentru Curriculum în contextul activităţii Ministerului Educaţiei, precum şi stabilirea unor termene cheie pentru activitatea structurii. „Modernizarea curriculumului naţional nu se va face în pripă. Consiliul va gestiona acest lucru, urmând toate fazele elaborării unui curriculum, într-un mod ştiinţific\", a spus ministrul Daniel Funeriu. El a explicat că primul pas în acest proces este elaborarea unui cadru de referinţă curricular, adică a unui document care va prezenta foarte clar care trebuie să fie nivelul elevului român în funcţie de fiecare ciclu de şcolarizare pe care-l traversează. Acest cadru de referinţă va fi supus dezbaterii publice. După ce se vor încheia etapele iniţiale, specialiştii vor trece la faza de proiectare şi implementare a curriculumului naţional. „Etapele finale presupun elaborarea programelor cadru şi a programelor şcolare. Manualele şcolare sunt ultima parte din construcţia acestui curriculum, iar ele trebuie să urmeze programa şcolară. Vom avea alte manuale şcolare”, a mai spus demnitarul. Consiliul pentru Curriculum are în componenţă 20 de experţi şi a fost înfiinţat în luna august 2010, prin ordin al ministrului Educaţiei.



12