Ministerul Apărării (MAp) a publicat anunţul de intenţie pentru etapa a doua de modernizare a fregatelor \"Regina Maria\" şi \"Regele Ferdinand\", în valoare de 1.374.335.941 de lei, fără TVA! Potrivit anunţului, postat pe site-ul www.e-licitatie.ro, armata şi-a propus să realizeze un contract multianual, ale cărui costuri sînt estimate la aproximativ 345 de milioane de euro(!). Conform unor surse din minister, MAp a încheiat separat şi un contract de mentenanţă de urgenţă cu două firme englezeşti, a cărui valoare se ridică la aproximativ jumătate de milion de euro. Una dintre firme este Rolls Royce, cea care deţine drepturile pentru motoarele celor două fregate achiziţionate de armata română după ce au fost trimise la fier vechi de marina britanică. În prealabil, MAp a selectat 11 firme din străinătate, furnizoare pentru statele membre NATO şi UE, pe care le va invita să participe la negocierile privind modernizarea fregatelor \"Regina Maria\" şi \"Regele Ferdinand\". Surse militare au precizat că printre firmele selectate de MAp se regăseşte compania italiană Orizzonte Sistemi Navali şi cea olandeză Thales Group. Firma BAE Systems, de la care au fost cumpărate navele, are un mare dezavantaj, întrucît nu şi-a respectat angajamentele de offset în cadrul primului contract pe care l-au avut cu marina română. De altfel, în cursul anului 2006, compania Oto Melara a încheiat un contract cu Romtehnica pentru livrarea muniţiei de 76 de mm pentru fregatele T 22, pe care l-au finalizat în 2008. Pe lîngă modernizarea fregatelor, firma care va cîştiga licitaţia va trebui să asigure şi serviciile de întreţinere şi mentenenţă pentru cele două nave de război. \"Pentru etapa a doua de modernizare a fregatelor avem documentaţiile de atribuire finalizate, iar procedura specifică de negociere va fi demarată, zicem noi, înainte de mijlocul anului. Etapa a doua de modernizare, care are ca scop realizarea în totalitate a cerinţelor Statului Major al Forţelor Navale, se va realiza printr-o procedură specifică, competitivă, la care vor fi invitate să ia parte mai multe companii de renume. Se preconizează transmiterea invitaţiilor de participare la începutul semestrului doi al anului curent, în iunie\", a declarat secretarul de stat pentru Armamente din MAp, Ionel Aurel Lascu.
Potrivit unor surse militare, modernizarea fregatelor ar putea să se ridice la aproximativ 500 de milioane de euro. Acestea mai precizează că procedura se va desfăşura după principiul dialogului competiv şi va dura între şase şi nouă luni, iar finalizarea lucrărilor este preconizată să aibă loc peste alţi trei -patru ani. Armata doreşte ca firma cîştigătoare să finalizeze lucrările cît mai repede, întrucît, peste numai doi ani, echipamentele care se află în acest moment pe fregate ar trebui să iasă din uz. Practic, în lipsa modernizării, cele mai “moderne” nave ale Forţelor Navale Române nu vor mai putea face faţă cerinţelor NATO şi, implicit, vor afecta participarea Marinei Române la misiuni internaţionale.
În 2003, România a cumpărat două nave second-hand, în vîrstă de 16, respectiv 15 ani, scoase din uz de Armata Regală Britanică. Afacerea s-a desfăşurat prin intermediul firmei BAE Systems, care a cumpărat navele la preţ de fier vechi de la marină regală britanică, 124.000 de euro bucata, ulterior vînzîndu-le României cu 144 de milioane de euro.