Programele Primăriei Adamclisi privind reabilitarea şi modernizarea sistemelor de aducţiune a apei potabile sunt în stand-by, în condiţile în care autoritatea locală nu a mai primit fondurile pentru finalizarea unor proiecte deja începute. Primarul comunei, Emilian Burcea, a declarat că, deşi a finalizat deja modernizarea reţelelor de apă în satele Adamclisi şi Zorile, mai sunt numeroase lucrări de executat atât în aceste două localităţi, cât şi în celelalte sate ale comunei - Urluia şi Abrud. “La Adamclisi trebuie să construim o staţie de epurare care să deservească Adamclisi, Zorile şi, eventual, Urluia, pentru că aşa ne cere UE. În cele trei sate trebuie să amenajăm şi reţele de canalizare. Staţia nu va putea deservi şi satul Abrud, care este situat mult prea departe de Adamclisi pentru a realiza o reţea de aducţiune cu un raport acceptabil de cost/eficienţă. Pentru canalizare şi staţia de epurare am realizat deja un proiect prin PNDR, în valoare totală de 2,5 milioane de euro, şi sperăm să obţinem fonduri pentru a demara investiţia”, a declarat Burcea. La Abrud, un sat în care locuiesc doar câteva zeci de familii, Primăria a forat un puţ şi l-a dotat cu o pompă de apă, însă nu poate duce la capăt investiţia. “Ne-ar mai trebui cam 6-700 de mii de lei pentru amenajarea unui bazin de apă şi instalarea reţelelor de distribuţie a apei. Nu ni s-au mai dat bani de la guvern şi nu putem continua lucrările, aşa că, la Abrud, stăm “cu apa-n prag”, dar nu o putem livra populaţiei”, susţine primarul. Nu numai aceste programe au de suferit. Din pricina crizei financiare şi a politicilor financiare deşănţate ale guvernanţilor, Primăria Adamclisi a rămas cu drumurile pe care intenţiona să le asfalteze la nivel de drumuri pietruite şi cu căminul cultural de la Urluia la nivel de fundaţie.