Modernizarea Sanatoriului Balnear Mangalia!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Modernizarea Sanatoriului Balnear Mangalia!

Sănătate 09 Octombrie 2018 / 17:03 1105 accesări

Conducerea Sanatoriului Balnear Mangalia lucrează, în prezent, la un proiect de modernizare, care vizează îmbunătățirea condițiilor de tratament și cazare pentru toți cei care se adresează unității medicale din sudul județului Constanța. Astfel, potrivit documentației, proiectul are în vedere, în primul rând, îmbunătățirea condițiilor de cazare, prin reîncadrarea, de la 2 stele la 3 stele, a hotelului aferent bazei de tratament. Conducerea instituției a precizat că numărul de paturi se va menține, dar toate camerele vor fi modernizate, prin schimbarea instalațiilor termice, sanitare și electrice, precum și a mobilierului. Totodată, baza de tratament va fi dotată cu aparatură specifică nouă, astfel încât să răspundă doleanțelor tuturor pacienților veniți la tratament. Întreaga documentație a fost depusă și aprobată de Ministerul Sănătății, proiectul urmând să fie finanțat de Compania Națională de Investiții. La nivelul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, se lucrează la documentația tehnică, aceasta urmând să fie finalizată până la sfârșitul acestui an. Ulterior, dosarul va fi depus, spre finanțare, la CNI. Reprezentanții instituției estimează că lucrările vor începe în toamna anului viitor și vor dura aproximativ 18 luni. Pentru asigurarea funcționalității bazei de tratament, conducerea unității ia în calcul realizarea etapizata a lucrărilor, astfel încât activitatea să aibă continuitate, potrivit reprezentanților sanatoriului.



12