Suprasolicitaţi, răuvoitori sau pur şi simplu incompetenţi, astfel pot fi caracterizaţi angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) - autoritate care se află în coordonarea directă a primului ministru Emil Boc. Din cauza tergiversărilor, proiectele de modernizare a celei mai mari unităţi sanitare din judeţ – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa – sunt amânate, evident în detrimentul pacienţilor, vizitatorilor şi cadrelor medicale. Potrivit managerului SCJU, dr. Dan Căpăţână, la fiecare depunere de dosar pentru organizarea licitaţiilor, subalternii lui Boc resping documentele, pe motive de-a dreptul stupide. „Ne sunt întârziate anunţurile pentru licitaţii. Vin cu fel şi fel de motive, fără un temei legal. Că nu avem în caietele de sarcini nu ştiu ce certificat sau că de ce îl avem... Sau că este o diferenţă de niciun ban la cursul euro, şi tot aşa”, spune managerul. Grav este că, astfel, există riscul ca fondurile să fie pierdute, implicit proiectele de modernizare să nu mai poată fi implementate. „Am încercat să aflăm ce se întâmplă de fapt şi s-ar părea că angajaţii de acolo nu prea fac faţă solicitărilor, aşa că găsesc fel şi fel de motive pentru a amâna dosarele noastre. Noi suntem ciumaţi aici în Constanţa, în restul ţării, prin Ardeal, de exemplu, am aflat că se poate şi rapid, fără să se mai întoarcă dosarele”, spune managerul.
PENTRU MODERNIZĂRI. Managerul SCJU nu acceptă, însă, această situaţie şi face tot posibilul pentru ca proiectele să poată fi puse în aplicare, astfel încât SCJU să continue procesul de modernizare. „I-am acţionat în instanţă şi vom continua asemenea acţiuni pentru că întâmpinăm, periodic, probleme. Ne lovim de situaţii, din partea lor, care nu au nicio legătură cu realitatea. N-au oameni pregătiţi. Îi acţionăm în instanţă pentru că nu vrem să pierdem finanţările aiurea”, spune dr. Căpăţână.
PROIECTE BLOCATE. Faptul că SCJU este o construcţie veche, multe dintre servicii fiind într-o stare de degradare deplorabilă, nu constituie nicio noutate. Aşa se face că reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) – administratorul clădirii - alături de conducerea SCJU, fac tot posibilul să salveze unitatea sanitară, în funcţie de buget. Proiectele sunt derulate pe rând, nefiind posibil să se desfăşoare toate în acelaşi timp, activitatea medicală neputând fi oprită. Se renovează clinici şi secţii, se externalizează serviciile medicale care nu aveau altă şansă de salvare, se încearcă pe cât posibil modernizarea Spitalului de Urgenţă care deserveşte întreaga zonă a Dobrogei, iar vara, în plin sezon, o mare parte a populaţiei ţării. Nu este normal ca în 2011, unitatea sanitară să aibă saloane care să nu ofere pacienţilor nici măcar confortul minim, să nu existe săli de operaţii moderne, ventilate special sau bolnavii şi personalul medical să fie transportat cu lifturi din 1963. Personal, preşedintele CJC Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a promis constănţenilor că va face tot posibilul să ridice standardele SCJU, astfel încât să bată la uşa spitalului cu încredere deplină. Nicuşor Constantinescu a avut iniţiativa să înlocuiască toate cele 16 lifturi ale SCJU, vechi, paradite, care se deplasează lent. „Preşedintele CJC ne-a promis fonduri pentru acest proiect, astfel încât şi spitalul nostru să aibă lifturi moderne, cu acces pe bază de cartele. Era un proiect absolut necesar pentru că, în fiecare zi, o „plimbare” cu lifturile spitalului constituie o experienţă unică”, a declarat managerul SCJU, dr. Căpăţână, care a subliniat că nu se pune problema de siguranţă, ci de aspect, dar şi calitate în ceea ce priveşte funcţionarea acestora. „Să sperăm că într-un final vom putea organiza licitaţia şi în privinţa acestui proiect”, completează managerul. Un altul, de asemenea, stopat de Autoritatea coordonată de Boc, este cel de monitorizare video.