Potrivit unor noi prevederi, intrate în vigoare de luni, toți proprietarii de mașini care au nevoie de un duplicat al cărții de identitate a mașinii nu mai trebuie să obțină un aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea sau înregistrarea și nu mai trebuie să ceară publicarea ...
De acum, mărlanii care habar nu au ce sunt manierele trebuie să se asigure că au cel puțin 3.000 de lei de dat înainte să agațe vreo femeie cu metode grobiene. Asta pentru că preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 ...
Luni, 16 iulie, intră în vigoare Legea nr. 109/2018, promulgată încă din luna mai. Astfel, potrivit noilor prevederi, şoferii care au nevoie de un duplicat al cărţii de identitate a maşinii nu vor mai trebui să obţină aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea. De asemenea ...
Aleșii locali și parlamentarii cu bubele incompatibilității în cap sau care s-au trezit în conflict de interese pot sărbători de zor. Comisia juridică din Senat a dat marţi raport favorabil unei propuneri legislative potrivit căreia faptele săvârşite de persoane aflate în exercitarea ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a sesizat Curtea Constituţională, joi, cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în legea de modificare a Codului penal. Tot joi, PNL, USR şi PMP au anunţat că au depus o sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la ...
PNL, USR şi PMP au anunţat că au depus joi o sesizarea la Curtea Constituţională cu privire la modificările făcute la Codul penal, spunând că au fost atacate peste 30 de articole modificate, anunță news.ro. „Sesizarea pe care o adresăm Curţii Constituţionale va fi înregistrată astăzi ...
Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că nu va ezita să ia măsurile care se impun pentru a se asigura că modificările aduse Codului Penal respectă legile Uniunii Europene (UE) în domeniul justiţiei. Proiectul de modificare a Codului Penal, care include mai multe măsuri controversate, a fost adoptat ...
Schimbare esenţială privind pensiile din România. Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, un proiect de lege privind modificarea stagiului de cotizare la pensii, arată stiripesurse.ro. Vizaţi sunt românii care au muncit în condiţii grele. Astfel, pentru angajaţii care au avut grupa I de muncă ...
Nu trebuie să fii specialist ca să știi cât de greu este să menții sau să recondiționezi o clădire istorică fără să îi știrbești din valoare. Iar dacă, după toate acestea, mai trebuie să plătești și impozite pentru imobil. Din fericire, proprietarii unor asemenea clădiri pot răsufla ...
Pentru următorul an, adică până la 30 iunie 2019, consumatorii de electricitate vor plăti mai puţin cu 3,53% decât acum către furnizorii de ultimă instanţă, după cum a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). O altă modificare din sectorul energetic este ...
Atât de mult s-a construit în municipiul Constanța încât nu a mai rămas loc decât în Orașul Antic Tomis. Așa se face că cineva a ajuns să facă un proiect imobiliar pe un sit arheologic. Așa se arată într-o informare publică a Primăriei Constanța care a trimis o ...
Calendarul de plată al pensiilor a fost modificat. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat schimbarea calendarului care se aplică pensiilor plătite prin intermediul caselor teritoriale de pensii. Astfel, CNPP își anunță beneficiarii care primesc pensiile prin intermediul CN Poșta Romana SA ...
Până la urmă, aleșii locali au ieșit în câștig din urma modificării statutului aleșilor locali. Sigur, nu este cine știe ce modificare care să mute munții din loc, dar tot au o viață mai bună. Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră ...
O delegaţie a Comisiei de la Veneţia urmează să ajungă, luni, la Bucureşti pentru a face o analiză a Legilor Justiţiei. Delegaţia va avea o serie de întâlniri atât cu preşedintele Iohannis, cât şi cu ministrul Justiţiei, dar şi cu reprezentanţii comisiei parlamentare pentru Legile ...
Nici bine nu ne întoarcem dintr-o minivacanță, că deja intrăm în alta. Cu toate acestea, parlamentarii consideră că nu avem suficiente zile libere prin lege și că avem nevoie de mai multe. Așa se face că mai mulți aleși au inițiat un proiect de lege care prevede ca şi Înălţarea ...
Poate fi o iniţiativă bună, însă de la vorbă până la faptă, mai ales în România, este un parcurs foarte lung. Mii de pensii ar putea fi recalculate şi este vorba despre românii care s-au pensionat până în anul 2011. Mai mulţi parlamentari au depus un proiect de ...