Modificarea Legii şomajului va transpune noile prevederi ale Codului Fiscal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Curat neclar!

Modificarea Legii şomajului va transpune noile prevederi ale Codului Fiscal

Social 18 August 2010 / 00:00 582 accesări

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a răspuns în sfârşit la întrebarea \"care este modalitatea în care persoanele cu venituri profesionale periodice şi cele cu venituri ocazionale - dar care nu deţin şi carte de muncă - vor beneficia de ajutorul de şomaj?”, evident, conform Normelor de aplicare a noilor prevederi fiscale. Răspunsul conţine detalii despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şomerii şi despre reglementarea stagiului de cotizare, cu precizarea că în trimestrul IV este planificată modificarea Legii şomajului, cu această ocazie fiind transpuse \"noile dispoziţii legale instituite prin modificările aduse Codului fiscal, în textul legii\". Consultantul fiscal Gabriel Sincu şi cititorii HotNews.ro au atras atenţia, în mai multe rânduri, asupra neclarităţii Normelor de aplicare a noilor prevederi fiscale. Astfel, una din problemele semnalate se referă la modalitatea prin care un PFA sau o persoană plătită pe drepturi de autor poate beneficia de ajutorul de şomaj: \"nu este clar cum va beneficia un PFA de ajutorul de şomaj - cum se poate decide că un PFA este şomer? Nu există procedură pentru o astfel de prevedere\", remarcă Gabriel Sincu. Ministerul Muncii a transmis un răspuns în care detaliază condiţiile pe care şomerii trebuie să le îndeplinească cumulativ, pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj, modalitatea de stabilire a stagiului de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj. \"Menţionăm că, în conformitate cu angajamentele stipulate în planurile de implementare aferente Programului de Guvernare 2009-2012 şi Programului Naţional de Reforme 2007-2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi-a asumat modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002, propunerile de modificare şi completare vizând simplificarea şi flexibilizarea modului de implementare a măsurilor de stimulare a ocupării astfel încât să devină mai atractive pentru cele două categorii de beneficiari - persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatori. Modificarea legii nr. 76/2002, planificată a se realiza în trimestrul IV al acestui an, va asigura transpunerea noilor dispoziţii legale instituite prin modificările aduse Codului fiscal, în textul legii\".



12