Modificarea procedurilor NSA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Modificarea procedurilor NSA

Externe 14 Decembrie 2013 / 00:00 584 accesări

O comisie consultativă a Preşedinţiei SUA recomandă continuarea amplelor activităţi de spionaj ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională, pledând însă pentru măsuri suplimentare de protejare a datelor cu caracter privat, afirmă surse oficiale citate de site-ul ziarului ”The New York Times”. Raportul comisiei recomandă măsuri pentru protejarea datelor telefonice şi online colectate de la cetăţeni de către agenţii NSA. Nu există detalii despre măsurile propuse. În plus, comisia va recomanda revizuirea listei liderilor politici străini monitorizaţi în prezent de NSA.

Preşedintele Barack Obama a fost nevoit să prezinte scuze după ce presa a dezvăluit că agenţii NSA au interceptat telefonul cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Obama a dat asigurări că Merkel nu va mai fi interceptată, dar a evitat să-şi asume un astfel de angajament pentru liderii din Mexic şi Brazilia. ”Însă, chiar dacă activităţile NSA vor fi limitate, va fi dificil ca americanii - sau germanii, mexicanii şi brazilienii - să fie convinşi că practicile agenţiei s-au schimbat. Acest lucru va depinde parţial de gradul de transparenţă al programelor pe care administraţia SUA le-a ascuns atâţia ani”, comentează ”The New York Times”.

Taguri articol


12