Anul 2013 va aduce mai multe modificări în ceea ce priveşte Codul Rutier. Una dintre cele mai importante prevederi care vor intra în vigoare este aceea potrivit căreia mopedele vor putea fi conduse, începând cu data de 19 ianuarie 2013, numai cu permis de conducere, după ce în Monitorul Oficial a fost publicată în luna noiembrie legea prin care se modifică Ordonanţa de Urgenţă ce reglementează circulaţia pe drumurile publice. Potrivit legii, începând cu 19 ianuarie, persoanele care nu deţin permise de conducere pentru nicio categorie trebuie să susţină un examen teoretic şi unul practic, pentru obţinerea permiselor din categoria \"AM\" \"A1\" şi \"B1\" pentru mopede, scutere, ATV-uri şi alte autovehicule dotate cu motoare de capacitate mică a căror viteză nu depăşeşte 45 de kilometri pe oră iar capacitatea cilindrică nu este mai mare de 50 de centimetri cubi. În acelaşi timp, aceste autovehicule vor putea fi conduse în continuare de persoanele care deţin deja permise de conducere. Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie \"AM\", \"A1\" şi \"B1\" poate fi susţinut, conform legii, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani şi implică susţinerea unei probe teoretice şi a unei probe practice. Proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon. La ora actuală în România sunt înregistrate aproximativ 200.000 de mopede. Noul Cod Rutier va introduce şi examenul medical obligatoriu pentru şoferii care îşi schimbă permisele de conducere o dată la zece ani. În plus, bicicliştii nu vor mai avea dreptul de a circula pe carosabil în zone în care pe trotuar există o pistă specială.