Modificări la legea notarilor, trecute în mare viteză prin parlament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Modificări la legea notarilor, trecute în mare viteză prin parlament

Politică 23 Iunie 2016 / 07:16 1069 accesări

O propunere legislativă care scoate notarii din categoria funcţíonarilor publici din punct de vedere al răspunderii penale şi prin care notarii condamnaţi cu suspendare pot rămâne în activitate a trecut în mai puţin de 24 de ori de plenul ambelor Camere şi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană şi a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 a trecut de Senat marţi, apoi, miercuri atât de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cât şi de plenul Camerei, în condiţiile în care nume grele din Parlament sunt notari publici.
Legea a obţinut 215 voturi pentru la Cameră, fiind iniţiată de 46 parlamentari, majoritatea PNL şi PSD, articolele ce ridică semne de întrebare fiind adoptate însă ca amendamente de Comisia juridică a Senatului.
Astfel, forma finală adoptată de Senat prevede că ''notarul public nu poate fi asimilat funcţionarului public din punct de vedere al răspunderii penale pentru deciziile şi activitatea organizatorică şi administrativă depusă la biroul notarial şi în cadrul celorlalte structuri ale organizaţiei notariale'', ceea ce înseamnă că nu li se va aplica legislaţia anticorupţie.



12