Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a semnat proiectul de modificare a ordinului privind metodologia de trimitere în străinătate a unor categorii de bolnavi, eliminând criteriul de vârstă a pacientului care era folosit de comisia de aprobare a solicitărilor. „Am eliminat unul dintre criteriile după care comisia ministerului aprobă solicitările pacienţilor în condiţiile depăşirii fondurilor. Este vorba de vârsta pacientului, criteriu discriminatoriu, din punctul meu de vedere în calitate de jurist”, a declarat ministrul Sănătăţii. În noul proiect de ordin au fost nominalizaţi membrii supleanţi pentru comisia care aprobă dosarele, astfel încât, atunci când un membru al comisiei este indisponibil circuitul documentelor să nu se mai blocheze. Proiectul de Ordin se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului Sănătăţii. Precizăm că în acest an, Ministerul Sănătăţii a alocat 35 milioane de lei pentru programul de trimitere a pacienţilor la tratament în străinătate, dublu faţă de anul trecut. Scopul programului naţional de tratamente în străinătate vizează rezolvarea cazurilor medicale pentru care nu există soluţii de tratament în unităţile sanitare din România.