Organizaţiile neguvernamentale (ONG) „Soros” România, Asociaţia Serviciul Lezuiţilor pentru Refugiaţi – JRS România, Organizaţia Salvaţi Copiii, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi şi Forumul Român pentru Refugiaţi şi Migranţi salută apariţia Legii nr.157/11.07.2011, referitoare la completarea şi modificarea unor acte normative privind regimul străinilor în România. Actul normativ îmbunătăţeşte cadrul normativ actual privind regimul străinilor şi oferă posibilitatea ca, în viitor, România să gestioneze fenomenul imigraţiei într-un mod mai eficient şi cu beneficii pentru toţi actorii implicaţi. ONG-urile apreciază transparenţa şi disponbilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor de a conlucra cu societatea civilă în cadrul procesului de elaborare a proiectului legislativ şi de a include observaţiile şi sugestiile formulate în scopul îmbunătăţirii reglementărilor specifice. Noul act normativ vizează o serie de modificări pozitive printre care se remarcă: reglementări referitoare la Spaţiul Schengen, protejarea şi suportul crescut acordat străinilor care fac parte din grupurile vulnerabile sau sunt victime ale traficului de fiinţe umane, facilitarea accesului şi participării pe piaţa muncii pentru lucrătorii migranţi cu înaltă calificare, acordarea dreptului la muncă pentru străinii cu tolerare pe teritoriu naţional.