Ar fi lipsit de responsabilitate pentru Uniunea Europeană (UE) să refuze redeschiderea negocierilor asupra acordului de separare cu Marea Britanie, a declarat ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, într-un interviu dat publicităţii duminică, informează Reuters, potrivit Agerpres. Premierul britanic ...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a amenajat, vineri, 1 februarie, pe bulevardul 1 Mai, la intersecția cu strada Theodor Burada, o insulă din parapeți lestabili din material plastic. Această măsură a fost luată pentru a facilita virajul la dreapta al autovehiculelor fără a mai aștepta ...
În condiţiile în care legea permite ridicarea doar a acelor automobile care staţionează ilegal pe carosabil, un deputat și-a anunțat inițiativa modificării Codului Rutier, astfel încât şi maşinile parcat ilegal pe trotuar să poată fi ridicate. Deputatul USR Cătălin Drulă și-a ...
Copiii care la finalul clasei I nu știu literele și nu au învățat să socotească ar putea să repete anul. Acum, aceștia nu pot fi lăsăți repetenți, conform legii. Dar ministrul Educației crede că prevederile sunt depășite. ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educației: "Din păcate este o ...
Actorul galez Christian Bale, renumit pentru transformările sale fizice uluitoare în anumite roluri, pentru care a fost nevoit de mai multe ori de-a lungul anilor să slăbească sau să se îngraşe foarte mult, a spus că va renunţa la aceste modificări corporale severe, deoarece ''moartea l-a ...
Participarea la ora de religie a stârnit, de-a lungul timpului, numeroase controverse în rândul părinților, care au cerut ca acest curs să fie eliminat. Acest lucru nu se va întâmpla, însă, după cum a anunțat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Ministrul Andronescu ...
Premierul Viorica Dăncilă a răspuns joi, după ce preşedintele Klaus Iohannis a motivat refuzul de a accepta propunerile de la Transporturi şi Dezvoltare, şi anunţă că a transmis aceleaşi propuneri în persoana Liei Olguţa Vasilescu, la Dezvoltare şi Mircea Drăghici, la Transporturi ...
Dacă ai muncit ani buni în România și vrei să-ți dovedești vechimea în muncă, o poți face printr-o adeverință care să ateste acest aspect, luat în considerare odată cu modificările aduse de Guvern la Codul Muncii. Astfel, angajații care au nevoie să dovedească cât au lucrat ...
Odată cu noul an, au intrat în vigoare mai multe prevederi importante privind concediu de odihnă la care orice angajat din România are dreptul. După decizia din acest an a Curții de Justiție a Uniunii Europene, zilele de concediu de odihnă neefectuate trebuie plătite, chiar dacă n-au fost cerute ...
Peste doar câteva zile, va intra în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 937/2018, o importantă hotărâre de Guvern ce va bucura toți salariații. Potrivit acesteia, salariul minim brut va creşte de la 1 ianuarie 2019, de la 1.900 la 2.080 de lei. Mai mult, cei care ocupă posturi ce necesită ...
Noua Lege a Pensiilor vine cu mari modificări. Mii de persoane, care până acum nu făceau acest lucru, vor fi nevoite să se alinieze noilor reguli și să meargă la medic. Noua lege prevede mai multe modificări referitoare la indemnizaţia de însoţitor, cât şi referitor la persoanele care ...
Este posibil ca o serie de majorări de taxe și noi impozite pentru anul 2019, să fie aprobate joi, cu câteva zile înainte de finalul anului, iar reprezentanți ai mediului de afaceri spun că ar fi primit informații despre majorări de taxe și noi impozite din 2019, care vor fi tot atunci, fără ...
Senatorii au schimbat total legea armelor și au ignorat varianta Guvernului. Ei au adăugat amendamente care permit aproape oricui să deţină o armă periculoasă. Raportul Comisiei de apărare din Senat a trecut de plen, dar camera decizională este Camera Deputaţilor, informează digi24.ro. Liberalii spun că ...
Elevii şi preşcolarii au liber vineri, de sărbătoarea Sfântului Andrei, urmând a se întoarce la cursuri luni. Următoarea vacanţă şcolară va avea loc în perioada 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019. În anul şcolar 2018 - 2019, elevii vor mai avea liber şi în 24 ianuarie - ...
Schimbare rapidă a vremii a început deja să pună probleme șoferilor și să curgă cu amenzi. Codul Rutier a suferit numeroase modificări, iar printre acestea, printre cele impuse ăn 2018, se numără și circulația în condiții de polei este prevăzută special în Codul Rutier din 2018 ...
Şoferii agresivi în trafic riscă să rămână pietoni timp de 90 de zile, iar cei care sunt vinovaţi de accidente rutiere din care au rezultat victime ar putea să nu mai conducă niciodată. Acestea sunt doar câteva dintre modificările pe care parlamentarii vor să le aducă în noul cod ...