Plenul Senatului a adoptat, la începutul săptămânii, proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în calitate de primă cameră sesizată, act normativ elaborat de Guvern în urma declarării OUG 37/2009 şi OUG 105/2009 drept neconstituţionale. Ministrul Administraţiei şi Internelor (MAI), Vasile Blaga, le-a explicat senatorilor care sunt principalele modificări legislative, referindu-se în primul rând la „transformarea funcţiilor de conducere de natură contractuală de director coordonator şi de director coordonator adjunct la instituţiile publice deconcentrate, în funcţii publice de conducere conform Legii 188, sub denumirea de director şi director adjunct“. În plus, a spus Blaga, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) se vor organiza numai examenele pentru ocuparea funcţiilor de director şi de secretar al Consiliului Local. Ministrul a mai precizat că legea reglementează dreptul ANFP de a suspenda organizarea şi desfăşurarea unui concurs la un examen dacă se constată că nu au fost îndeplinite condiţiile legale. Actul normativ stabileşte şi reguli procedurale pentru detaşarea, transferul şi exercitarea cu caracter temporar a funcţiilor publice corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici şi funcţionarilor publici cu regim special. Dezbaterea în plen a ridicat din nou problema politizării numirilor în funcţiile de administraţie publică, ministrul fiind de acord că ar trebui să fie stabilit „nomenclatorul clar al funcţiilor care se schimbă odată cu puterea“. Curtea Constituţională (CCR) a decis, pe 3 decembrie 2009, că unele prevederi din OUG 105/2009 cu privire la serviciile deconcentrate contravin Constituţiei, în condiţiile în care actul normativ a preluat integral conţinutul din vechea OUG 37/2009, declarată, de asemenea, neconstituţională, în 7 octombrie 2009. Executivul şi Parlamentul au, conform Constituţiei, 45 de zile la dispoziţie pentru a pune în acord cu Legea fundamentală prevederile din actele normative care au fost declarate neconstituţionale. Acest termen expiră în 27 februarie.