Modul de distribuire a funcţiilor în cadrul corpului diplomatic european

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Modul de distribuire a funcţiilor în cadrul corpului diplomatic european

Externe 24 Septembrie 2010 / 00:00 355 accesări

Noile state membre UE nu au reuşit să obţină multe posturi diplomatice de rang înalt în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (EEAS) pentru că profesioniştii din aceste ţări au aplicat frecvent pentru aceleaşi funcţii, afirmă şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton. ”Una dintre probleme a fost că noile state membre au concurat unul împotriva celuilalt, astfel că aproape două-treimi dintre aplicaţiile din noile state membre au fost pentru cinci posturi diplomatice”, a explicat Ashton într-o scrisoare trimisă deputatului polonez Jacek Saryusz-Wolski. Dintre cei 68 de candidaţi pentru 29 de posturi, 11 proveneau din 11 noi ţări membre UE, iar 14 erau femei. Catherine Ashton a subliniat că scrisoarea are rolul clarificării faptelor, explicând că numărul est-europenilor numiţi în funcţii diplomatice de rang înalt a crescut cu 40%. Procesul de aplicare pentru 80 de posturi de rang înalt în cadrul noului serviciu diplomatic european s-a încheiat pe 10 septembrie. State central şi est-europene cred că Franţa, Germania, Marea Britanie şi alte vechi state membre UE încheie acorduri tacite pentru împărţirea posturilor de rang înalt.

Taguri articol


12