Mogul media, tentativă de șantaj la Ponta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezvăluire

Mogul media, tentativă de șantaj la Ponta

Politică 24 Septembrie 2014 / 00:00 436 accesări

În spatele simulatei imparțialități, unele trusturi de presă cunoscute din România ascund mizerii mai mari decât ne putem imagina. Scandalurile create în jurul dezvăluirilor privitoare la suspiciunile de șantaj în care sunt implicați patronii trusturilor media nu sunt de domeniul SF, așa cum ar fi crezut unii. Concursul dezvăluirilor pe tema alegerilor prezidențiale pare a fi tot mai intens pe zi ce trece.

ȘANTAJ... Prezidențiabilul PSD, Victor Ponta, a dezvăluit că a fost șantajat de un mogul de presă. Mai exact, Ponta a descris cum fostul acționar al trustului Media Pro, Adrian Sârbu, i-a propus să-l ajute să câștige prezidențialele în schimbul scutirii de la taxe și impozite. În schimb, premierul a spus că a refuzat „oferta” lui Sârbu, iar asta l-a transformat într-o țintă a atacurilor trustului media. „Am fost șantajat de un patron de media care mi-a spus că el i-a făcut pe toți președinți până acum și, dacă vreau, poate să mă facă și pe mine președinte, dar să nu-l pun să plătească taxe și impozite”, a spus Ponta în cadrul unei conferințe în care s-a discutat despre libertatea presei și relația cu factorii politici.

...CU REPETIȚIE Nu este pentru prima dată când Adrian Sârbu a încercat să scape de lege prin intervenții la mai-marii statului. În iulie, tot Ponta spunea că Sârbu a venit la el în birou când cei de la ANAF făceau controale la firmele lui. Atunci, mogulul i-ar fi cerut lui Ponta să-l scape de controale, dar premierul ar fi refuzat. De altfel, Ponta crede că, din acel moment, trustul media condus de Sârbu a început să lanseze atacuri asupra lui. „Adrian Sârbu a venit la mine în birou și mi-a zis că are niște controale de la ANAF. M-a întrebat dacă pot să le opresc și i-am zis că nu pot. De atunci am tot citit ce rău sunt eu”, a explicat Ponta. Premierul a mai spus că nu va sesiza Justiția în privința șantajului lui Sârbu pentru simplul fapt că nu l-a luat în serios. „Când domnul Sârbu mi-a spus că toți au ieșit președinți în România numai cu sprijinul lui, mie nu mi se pare un lucru penal, mi se pare un lucru de ruptură de realitate”, a explicat candidatul PSD la prezidențiale.

Taguri articol


12