AUSTRIA Români implicaţi într-o altercaţie Poliţia austriacă a intervenit într-un conflict între un grup de muncitori români şi femei austriece, informează ziarul ”The Austrian Independent”. Potrivit poliţiei, românii lucrau ilegal ca tăietori de lemne într-o pădure din Tamsweg, în ...
SUA Aterizare dificilă pentru Obama Avionul preşedintelui SUA, Barack Obama, a avut nevoie de două încercări pentru a ateriza ieri în statul Ohio, din cauza vremii nefavorabile, anunţă purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Iniţial, piloţii Air Force One au încercat să aterizeze pe aeroportul din ...
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a criticat, ieri, Iranul, pentru respingerea rezoluţiilor ONU privind programul său nuclear şi pentru ameninţările acestuia cu privire la distrugerea Israelului, într-un discurs susţinut la deschiderea summit-ului ţărilor nealiniate, la Teheran. ”Iranul trebuie ...
Justiţia egipteană a ordonat, sâmbătă, confiscarea tirajului cotidianului independent ”Al-Dostour”, vizat de plângeri pentru ”ofensă adusă preşedintelui Mohamed Morsi”, o decizie denunţată drept o atingere adusă libertăţii presei, de către redactorul-şef al publicaţiei ...
Şeful statului egiptean, Mohamed Morsi, l-a nominalizat, ieri, în funcţia de vicepreşedinte pe judecătorul Mahmoud Mekki, a anunţat agenţia oficială Mena. Mahmoud Mekki este al doilea vicepreşedinte egiptean în ultimii 30 de ani. Fostul preşedinte Hosni Mubarak nu a numit niciodată un vicepreşedinte ...
RUSIA Vas de croazieră scufundat Un vas de croazieră s-a scufundat în râul Neva, la Sankt Petersburg, în noaptea de marţi spre miercuri, dar toate cele 15 persoane care se aflau la bord au fost salvate, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Către ora locală 2.00, vasul a intrat în ...
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a sosit sâmbătă în Egipt, pentru a se întâlni cu preşedintele islamist Mohamed Morsi, aflat în plin conflict cu militarii cărora Hosni Mubarak le-a predat puterea la demisia sa, în 2011. În afară de preşedinte, provenit din rândul Fraţilor Musulmani ...
Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak au fost judecaţi din nou pentru corupţie, ieri, după ce au fost achitaţi anterior de un alt tribunal, într-un alt proces. Purtând uniforma albă a penitenciarului, Alaa şi Gamal Mubarak au fost acuzaţi, alături de alte şapte persoane, de trafic intern şi ...
Islamistul Mohamed Morsi a devenit oficial sâmbătă cel de-al cincilea preşedinte al Republicii Egipt după ce-a depus jurământul în faţa Înaltei Curţi Constituţionale, succedându-i lui Hosni Mubarak, înlăturat anul trecut de la putere în urma unei revolte populare. „Jur pe Allah Atotputernicul să ...
Mohamed Morsi va depune jurământul sâmbătă în faţa Înaltei Curţi Constituţionale, a anunţat preşedinţia în urma unei polemici cu armata pe tema transferului de putere. Preşedintele ales se va deplasa, sâmbătă, la ora locală 11.00, la sediul Înaltei Curţi Constituţionale pentru a depune ...
Preşedintele-ales al Egiptului, Mohammed Morsi, provenind din rândul mişcării Fraţii Musulmani, va depune jurământul sâmbătă. El a intrat, deja, într-o polemică cu armata pe tema procedurii care trebuie urmată în vederea transferului de putere. Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), care conduce ...
Preşedintele rus era aşteptat, ieri, în Israel, în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu, primul de la revenirea sa la Kremlin, în luna mai, efectuat cu scopul de a apăra poziţia Moscovei faţă de crizele din regiune, în special cea siriană. Şeful statului rus este însoţit de o delegaţie de 300 de ...
Preşedintele-ales Mohamed Morsi, primul islamist care accede la funcţia supremă în Egipt a obţinut 51,73% din voturi, în timp ce rivalul său, Ahmad Shafiq, ultimul premier al fostului preşedinte Hosni Mubarak, a obţinut 48,27%. Sute de mii de persoane au sărbătorit victoria în Piaţa Tahrir din Cairo. Şi ...
Candidatul Fraţilor Musulmani, Mohamed Morsi, a fost declarat învingătorul alegerilor prezidenţiale din Egipt, duminică, de preşedintele Comisiei Electorale, Faruk Soltan. Mohamed Morsi a obţinut 13.230.131 de milioane de voturi faţă de 12.347.380 de milioane înregistrate de rivalul său, Ahmad Shafiq ...
Starea de sănătate a lui Hosni Mubarak s-a deteriorat rapid de sâmbătă, când a fost condamnat la închisoare pe viaţă, astfel încât autorităţile ar putea decide transferul său la un spital din afara închisorii, a anunţat, ieri, Ministerul de Interne, citat de ”New York Times”. Înainte de ...