Moinescu refuză cazul Victorina Radu pînă la pronunţarea instanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moinescu refuză cazul Victorina Radu pînă la pronunţarea instanţei

Administrație 15 Decembrie 2007 / 00:00 957 accesări

Conflictul de la Medgidia pe marginea excluderii Victorinei Radu din Consiliul Local (CL) Medgidia, ca urmare a excluderii sale din PSD, pe lista căruia a ajuns consilier local, şi-a consumat, joi seara, un nou episod. În cadrul ultimei şedinţei ordinare din acest an a CL Medgidia, consilierul local social democrat Nicolae Păun a solicitat, pentru a treia oară în ultimele luni, introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind excluderea Victorinei Radu din CL. Propunerea social - democraţilor a fost respinsă de primarul democrat Dumitru Moinescu, care a motivat că Primăria Medgidia a solicitat un punct de vedere prefectului Dănut Culeţu cu privire la acest caz, iar acesta ar fi oferit un răspuns lipsit de relevanţă. “Pînă cînd prefectul nu ne va da un răspuns clar, situaţia Victorinei Radu rămîne neschimbată“, a spus Moinescu. El a adăugat că proiectul PSD nu va fi introdus pe ordinea de zi pînă cînd instanţa nu se va pronunţa în procesul intentat de PSD Medgidia Consiliului Local şi primarului din Medgidia în acest caz: “Pînă cînd Instanţa nu se va pronunţa, orice acţiune în cazul Victorinei Radu se anulează“. La rîndul său, Nicolae Păun a declarat că primarul Medgidiei a evitat să ia măsuri în acest caz ce contravine statutului aleşilor locali. Un nou termen în acest proces va avea loc, la Judecătorie, pe 18 decembrie.

PSD Medgidia a hotărît în vara acestui an excluderea din partid a Victorinei Radu, pentru abateri repetate, iar în urma acestei decizii a înaintat o adresă CL Medgidia, prin care a solicitat excluderea fostului social democrat din structura sa. În Legea nr. 249 din 22 iunie 2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, la art. 9, se precizează: “Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (..).h1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

Taguri articol


12