Înfrățirea dintre administrațiile publice locale din Medgidia și Căușeni, Republica Moldova, nu a fost doar un simplu moft al primarilor din cele două localități, de dragul frăției de sânge dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Colaborarea dintre cele două primării, iniţiată cu un an în urmă, vizează diverse domenii: cultural, economic şi administrativ. Primarul oraşului Căuşeni, Grigore Repeşciuc, a declarat, la vremea respectivă, că Primăria Medgidia este „un frate mai mare, ce va sprijini paşii administrației publice locale pe care o conduce în drumul spre Europa”, menţionând că localitatea sa, care numără aproximativ 20.000 de locuitori, are foarte multe de învăţat de la partenerii români. Iar printre primele lucruri pe care moldovenii de peste Prut le învață se numără cum pot fi atrase fondurile europene. Astfel, în aceste zile, doi funcționari publici de la Primăria Căușeni se află la Medgidia, unde învață de la funcționarii publici români scrierea, managementul și implementarea proiectelor cu finanțare europeană. ”Se tot vorbește în ultima vreme despre posibilitatea ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană. Ar fi un pas uriaș pentru frații noștri de peste Prut. Noi nu facem decât să le arătăm cum se întocmesc proiectele europene. În afară de acest lucru, funcționarii publici din Republica Moldova mai învață cum funcționează o administrație publică din România, în general”, a spus primarul Medgidiei, Marian Iordache.