Moment prielnic pentru vindecarea sistemului sanitar!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbateri constructive

Moment prielnic pentru vindecarea sistemului sanitar!

Sănătate 15 Februarie 2012 / 00:00 379 accesări

Departamentul de Sănătate al PSD a organizat, la Palatul Parlamentului, prima reuniune a Grupului parlamentar al PSD cu reprezentanţi ai asociaţiilor pacienţilor din România, potrivit unui comunicat al formaţiunii politice. Reuniunea, desfăşurată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a avut ca principal obiectiv iniţierea unui ciclu de întâlniri între parlamentari, specialiştii Departamentului de Sănătate al PSD şi reprezentanţii pacienţilor, ai profesioniştilor din sănătate, ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente şi materiale sanitare, pentru a putea structura un pachet de legi serios în domeniul sănătăţii şi care să întrunească sprijinul actorilor din sistemul sanitar. Au răspuns invitaţiei reprezentanţii majorităţii asociaţiilor cu activitate în domeniul sanitar, specialişti reputaţi în administraţia sanitară, precum şi parlamentari ai PNL. Temele de discuţie abordate au vizat modul de concepere a unei noi legislaţii în domeniul sanitar, care să fie centrată într-adevăr pe nevoile pacienţilor, modul de derulare şi finanţare a programelor de sănătate, accesul la medicamente compensate şi gratuite şi includerea tuturor prevederilor Cartei Europene a Drepturilor Pacienţilor în legislaţia în vigoare. Concluziile desprinse din intervenţiile participanţilor reflectă susţinerea principiului elaborării unui pachet de legi pentru sănătate, care să fie adoptat prin procedură parlamentară şi care să răspundă următoarelor deziderate: confirmarea rolului social al statului în susţinerea sistemului de sănătate şi în finanţarea programelor de sănătate, menţinerea unui sector public de asistenţă medicală puternic şi a asigurărilor publice de sănătate, încurajarea asigurărilor şi serviciilor de sănătate private, pe baze sănătoase, care să nu greveze fondurile publice şi să nu împiedice accesul la servicii de sănătate al categoriilor sociale defavorizate. Adrian Năstase este de părere că „este momentul în care putem genera o schimbare în bine, reală, pentru pacienţii şi lucrătorii din Sănătate din România, prin adoptarea unui pachet legislativ curajos, bazat pe o viziune şi o strategie pe termen mediu şi lung, în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi realităţile sociale ale ţării”.



12