Premierul britanic David Cameron a fost victima unui moment stânjenitor la summitul NATO din Ţara Galilor, când a fost eclipsat de preşedintele Barack Obama în timp ce se îndrepta cu mâna întinsă spre delegaţi pentru a-i saluta. În înregistrarea video publicată pe site de cotidianul Huffinghton Post se vede cum preşedintele american şi premierul britanic vin în acelaşi timp şi amândoi se grăbesc să strângă mâna delegaţilor. Dar Obama nu observă gestul premierului britanic şi se grăbeşte să salute delegaţii, lăsându-l pe Cameron cu mâna întinsă de două ori. Acesta nu este primul moment stânjenitor al lui Cameron, scrie Daily Mirror, în pagina electronică. Astfel, în 2011, David Cameron a încercat să joace ping pong la dublu cu Obama, în cadrul unei conferinţe de presă. Dar dat fiind faptul că nu este foarte bun la acest joc, momentul nu a fost unul flatant pentru premier.