Turneul olimpic masculin de handbal programează, astăzi, confruntările din cadrul sferturilor de finală. De acum înainte orice greşeală poate fi fatală, la fel cum orice moment de inspiraţie poate decide soarta unei partide. Prima confruntare a zilei opune cea mai constantă echipă de la Jocurile Olimpice, Franţa, şi Rusia. După ce a prins in-extremis locul patru în Grupa B, în detrimentul campioanei mondiale Germania (!!), Rusia are o misiune infernală în faţa echipei creditate cu prima şansă la titlul olimpic de către casele de pariuri. După un start fals (înfrîngere cu Spania), vicecampioana mondială Polonia şi-a regăsit ritmul şi porneşte cu prima şansă la calificarea în semifinale în faţa Islandei. Cel mai echilibrat sfert de finală pare cel dintre deţinătoarea titlului olimpic, Croaţia, şi proaspăta campioană europeană, Danemarca. În ultimul meci al zilei se vor afla faţă în faţă Spania şi revelaţia actualei ediţii, Coreea de Sud (surprinzătoarea cîştigătoare a Grupei B). Chiar dacă au cîştigat grupa din care au mai făcut parte Danemarca, Islanda, Rusia, Germania, Egipt, asiaticii nu pot fi deloc siguri de prezenţa în penultimul act al competiţiei. Mai mult, casele de pariuri creditează Spania cu prima şansă la calificare şi este un prilej excelent pentru sud-coreeni să infirme pronosticurile specialiştilor.
Program sferturi de finală: Franţa - Rusia (ora 7.00), Islanda - Polonia (ora 9.15), Croaţia - Danemarca (ora 13.00) şi Coreea de Sud - Spania (ora 15.15).