În această dimineaţă, de la ora 11.00, se va disputa la Braşov întîlnirea dintre HCM Braşov şi CSM Medgidia, din etapa a 19-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Partida se dispută în devans cu o zi din cauza faptului că sîmbătă şi duminică Sala Sporturilor de sub Tîmpa va fi ocupată de alte manifestări. Pe HCM Braşov şi CSM Medgidia le desparte o rivalitate veche, în urmă cu 4-5 ani cele două echipe dînd lupte grele în liga secundă în tentativa de a promova în eşalonul de elită. Partida de astăzi este extrem de importantă, deoarece ambele echipe sînt în luptă directă pentru supravieţuire pe prima scenă handbalistică a ţării. “Este un joc foarte important, care ne poate aduce liniştea sau care ne poate îngrozi. Dacă vom învinge vom aborda mai relaxaţi meciurile următoare, iar dacă vom pierde trebuie să luăm măsuri împotriva jucătorilor pentru că altfel nu se mai poate”, a declarat antrenorul Ion Crăciun. Tehnicianul formaţiei din Medgidia a confirmat că îl va arunca în joc pentru cîteva minute şi pe Dan Savenco, acesta urmînd să debuteze în retur după o accidentare mai veche. Singura absenţă a oaspeţilor este cea a lui Florin Cazan, care va rata restul sezonului după o accidentare la genunchi suferită în toamnă. HCM Braşov dă al treilea golgeter al ţării în momentul de faţă. Mihai Manea a înscris în acest campionat 118 goluri şi este devansat în acest clasament doar de Valentin Ghionea (158g) şi Marius Sadoveac (139g). CSM Medgidia are şi ea un handbalist între primii 10 golgeteri ai ţării, cu 96 de reuşite Enis Murtaza ocupînd locul 8. Partida HCM Braşov - CSM Medgidia va fi arbitrată de cuplul internaţional Stănescu - Harabagiu (Dîmboviţa). Înaintea acestei etape, CSM Medgidia ocupă locul 9 în Liga Naţională, cu 15 puncte, în vreme ce HCM Braşov se află pe locul 11 (primul retrogradant), cu 13 puncte. În tur, la Medgidia, CSM s-a impus cu 30-27, după 13-14 la pauză.