Alegerile locale s-au încheiat. Echipa României a fost eliminată de la Campionatul European. Referendumul din Irlanda a blocat Tratatul de la Lisabona şi UE pare în pragul falimentului politic. Iată numai cîteva motive de reflecţie, acum, în pragul vacanţei de vară.

Cred că „momentul adevărului” îi aparţine, în primul rînd, lui Traian Băsescu. În loc să ciupească jurnalistele de obrăjori, dîndu-le replici „şmechere”, preşedintele ar trebui să se gîndească la faptul că PD-L a pierdut alegerile locale „la mustaţă”, ceea ce nu reprezintă un motiv de glorie pentru orgoliul său. Sigur că Emil Boc nu vrea să recunoască aşa ceva, explicînd că partidul prezidenţial a pierdut „doar” Capitala... Jongleria statisticilor televizate a devenit atît de caraghioasă în aceste zile, încît seamănă cu explicaţiile despre un „eşec onorabil” la Euro 2008, aşa cum le livrează presei selecţionerul Victor Piţurcă. Electoratul îşi poate „prinde urechile” în clasamentele pe care şi le fac cele trei mari partide. Toţi declară că au ieşit învingători, într-un „anumit fel” sau dintr-un „anumit punct de vedere”. Singurii care ar fi îndreptăţiţi să se laude sînt, totuşi, cei de la PNL, dar nu asta mă interesează acum. Nici dezamăgirile unor membri PSD sau PD-L nu merită multă atenţie, chiar dacă putem consemna cîteva observaţii lucide. Marea problemă a acestui moment rămîne o evaluare corectă a împărţirii sferelor de influenţă pe scena politică, între PSD, PD-L şi PNL. Adversităţile sau animozităţile din viaţa publică de azi se vor transmite, cu siguranţă, şi în viitorul parlament, în anumite proporţii procentuale. Dar în aceeaşi măsură se vor regăsi în viitorul legislativ şi alianţele, indiferent dacă sînt sincere sau dictate de diverse interese. Aici am ajuns la punctul sensibil de acum, pentru că pe buzele tuturor se află „cointeresarea” politică reciproc avantajoasă dintre PSD şi PNL! Asta înseamnă, după cum bănuiţi, că se vede cu ochiul liber, în clipa de faţă, din oricare punct priveşti actualitatea internă, izolarea politică aproape dramatică a PD-L-ului. Iar asta este opera preşedintelui...

Dacă aş fi în pielea lui Traian Băsescu, acum, n-aş mai dormi liniştit, fiindcă toate partidele, cu excepţia PNG-ului, fug de formaţiunea politică prezidenţială ca dracul de tămîie. Este limpede pentru toţi că însuşi preşedintele este sursa tuturor relelor pe care le pătimeşte PD-L, chiar de la înfiinţarea sa. Dar cum naiba să se „scuture” acest partid de sub tutela păguboasă sub care se află? Cine ar avea curajul ăsta? Emil Boc? Îmi vine să rîd! Vasile Blaga? Mă-ndoiesc... Liviu Negoiţă? Ei bine, aici apare prima „cheie” spectaculoasă şi prima problemă reală a preşedintelui, în relaţia cu partidul său. Un sondaj intern al PD-L, ţinut secret, dar care a răsuflat în presă, dezvăluie faptul că Liviu Negoiţă se bucură de cea mai mare cotă de simpatie în rîndul membrilor şi simpatizanţilor acestei formaţiuni politice, depăşindu-l - asta e surpriza! - chiar şi pe „marele lider”...

Exact acesta, nu altul, rămîne marele moment al adevărului pentru Traian Băsescu. Este pentru prima oară cînd cineva din PD-L apare mai popular decît Zeus!