Născut la 28 august 1947, la Bucureşti, Vivi Drăgan Vasile este, astăzi, nu doar un cunoscut artist al imaginii, ca operator, ci şi un apreciat producător şi realizator de filme. A lucrat cu mulţi dintre colegii săi de generaţie, dar nu numai, fiind alături de Stere Gulea, la „Moromeţii\" (1987), dar şi la două din filmele acestuia de după 1989. S-a aflat apoi printre semnatarii imaginii la trei dintre filmele româneşti sau străine (în coproducţie) ajunse la Cannes: „Şi va fi...\" (1993, regia - Valeriu Jereghi) şi „Secţia\" (1995, regia - Peter Gothar). A colaborat, de asemenea, cu Cristian Mungiu la lungmetrajul de debut al acestuia – „Occident\". Paleta stilistică şi de gen a filmelor pe al căror generic îl aflăm indică o capacitate prodigioasă de a găsi soluţiile pentru o imagine adecvată, căreia nu-i sînt inaccesibile nici formulele documentarului, nici ale realismului poetic, nici parodia politică, nici postmodernitatea unui film istoric şi, cu atît mai puţin, disponibilitatea unui „joc în joc\", precum în „Filantropica\" (2002) de Nae Caranfil. Experienţa lui Vivi Drăgan Vasile conţine multe momente demne de a fi comentate. Ne vom rezuma aici la activitatea sa creatoare, la cele trei filme ajunse la Cannes.

Reporter: Cinematograful românesc parcurge unul dintre momentele lui cele mai faste. Cum apreciaţi dvs., domnule Vivi Drăgan Vasile, o asemenea situaţie?

Vivi Drăgan Vasile: „Palme d\'Or\"-ul a reprezentat un moment absolut fabulos. Momentul acesta, să-i spunem „Cristian Mungiu\", a fost pregătit înainte. Au participat la acest drum Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu. Este o acumulare la nivelul întregii noastre cinematografii, dar cu accentul necesar pe evoluţia ultimilor veniţi.

Rep.: Cristian Mungiu însuşi este produsul propriei evoluţii de excepţie: de la premiile pentru scurtmetraje, la întîia intrare la Cannes, cu „Occident\", în 2002. Filmul acesta, la care aţi colaborat, nu este cîtuşi de puţin minimalist.

V. D. V.: Acolo, Cristi a făcut un mic exerciţiu stilistic, construindu-şi modalitatea personală. „Minimalismul\" s-a ivit, după părerea mea, sub presiune financiară, în primul rînd. În toată Europa de Est, cineaştii au fost nevoiţi să găsească mijloacele materiale de a continua să producă filme.

Rep.: Şi totuşi, să recunoaştem, nu chiar în toate cinematografiile est-europene fenomenul a dus la o asemenea explozie de talente cinematografice.

V. D. V.: Mă gîndeam la aspectul economic, cam acelaşi după prăbuşirea comunismului. Nu cred, totuşi, că este bine să interpretăm toate acestea ca la un campionat mondial de fotbal. S-a ajuns să vorbim de o cupă europeană a cinematografului.

Rep.: Lucrurile stau, poate, chiar aşa. Există o competiţie internă, intraeuropeană, de care nu putem să facem abstracţie. Nu trebuie, însă, absolutizată şi aici aveţi perfectă dreptate. Să revenim la practica minimalismului.

V. D. V.: Lipsa de bani a dus la minimalism. Şi Porumboiu, mai ales, demonstrează aceasta, recurgînd la o stilistică adecvată. De la el, pot garanta că şi „Nuntă mută\" de Horaţiu Mălăele, suferind din lipsa de bani a proiectului, a recurs la aceleaşi mijloace, minimaliste.

Rep.: „Felia de viaţă\" este o practică universală, greu de datat.

V. D. V.: Şi asta este adevărat. Autorul încearcă, uneori, să extragă adevărul şi emoţia dintr-o imagine în oglindă. La fel cum, saturat de propria imagine în oglindă, cineastul caută să evadeze în alt tip de întîmplare şi de poveste. Pericolul vine atunci cînd problematica e subţire.

Rep.: Poate fi suplinită inconsistenţa temei de o inventivitate filmică prodigioasă?

V. D. V.: Merg mînă în mînă cele două. Cristi a rezolvat ecuaţia în „Occident\". Tema destinelor se asociază cu soluţia unor interferenţe ale subiectului derivat din trei povestiri.

Rep.: Cum era Mungiu, cel de la primul lui film de anvergură?

V. D. V.: După părerea mea, distribuţia şi lucrul cu actorul sînt deosebit de importante pentru un regizor. Cristi avea delicateţe, pricepere şi răbdarea de a-l face pe actor să joace într-un anume fel. Se simţea de pe atunci că este un regizor care va avea multe de spus. Lucra la fel de bine cu actorii foarte tineri, dar şi cu un Alexandru Papadopol, care mai jucase la Cristi Puiu, în „Marfa şi banii\". (va urma).