Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a avut o întâlnire de lucru cu vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, aflată la congresul PPE, desfăşurat la Bucureşti timp de două zile. A fost luată în discuţie eventualitatea unor modificări ale Codului de Procedură Civilă, până la intrarea în vigoare a acestuia. Pivniceru a arătat că, în contextul crizei economice actuale, este posibil să apară dificultăţi în alocarea fondurilor necesare Justiţiei. Cu toate astea, Viviane Reding a salutat eforturile depuse de ministrul Pivniceru în rezolvarea problemelor cu care Justiţia se confruntă pe plan naţional. În acelaşi timp, comisarul european a prezentat priorităţile aflate pe agenda Comisiei, în perspectiva următorului Consiliu al Justiţiei şi Afacerilor Interne (JAI) ale cărui lucrări vor avea loc săptămâna viitoare. Intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă, anunţată pentru 1 septembrie 2012, a fost amânată pentru 1 februarie 2013.