Monedă aniversară dedicată întemeierii Mitropoliei Ţării Româneşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Monedă aniversară dedicată întemeierii Mitropoliei Ţării Româneşti

Cultură 16 Iulie 2009 / 00:00 503 accesări

Cea mai recentă monedă emisă de Banca Naţională a României, care completează colecţiile pasionaţilor de numismatică, este dedicată aniversării celor 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti. Moneda este confecţionată din argint - puritate 999 la mie, cu o greutate de 31,303 grame -, valoarea nominală a acesteia fiind de 10 lei. Pe aversul monedei sînt redate, în partea centrală, stema României şi portretul domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru, iar la stînga şi la dreapta portretului se află inscripţiile „Nicolae Alexandru“ şi „Voievod“. Pe revers se află, în partea stîngă, portretul primului mitropolit al Ţării Româneşti, Iachint de Vicina, iar de o parte şi de alta a portretului – inscripţia „Sfîntul ierarh Iachint“. În dreapta, pe o bandă mată, este redată imaginea bisericii domneşti „Sfîntul Nicolae“ de la Curtea de Argeş, iar deasupra şi dedesubtul benzii mate, inscripţia „650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti“. Moneda, poate constitui o completare a setului de monede dedicat celor şase patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, emis de societatea de numismatică „Ovidiu Numis“, condusă de Bogdan Mihai. Directorul societăţii a precizat că urmează să reînnoiască seturile de monede, din tombac argintat şi argint aurit, dedicate patriarhilor şi regilor României.

Taguri articol


12