Banca Naţională a României a emis, de curând, în scop numismatic, o monedă din tombac argintat patinat, dedicată ctitorului Băncii Naţionale a României (BNR), Eugeniu Carada (1836-1910). Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Filateliştilor „Tomis” şi preşedinte al „Ovidiu Numis”, Bogdan Mihai, această monedă îi urmează unei alte piese de colecţie, din aur, dedicată personalităţii lui Carada, la 130 de ani de la înfiinţarea BNR.

Eugeniu Carada, de la a cărui trecere în nefiinţă s-a împlinit, în februarie, un veac, a avut un rol de seamă în crearea României moderne. Alături de C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu şi alţi politicieni ai vremii, a pus bazele presei şi economiei româneşti. Acesta a avut roluri importante în Unirea de la 1859, Independenţa de la 1877, a redactat, alături de Ion Brătianu, Constituţia din 1866. De altfel, marele politician I. C. Brătianu spunea despre Eugeniu Carada, pe care îl poreclise „Turcul”, că este „amicul meu cel mai de preţ şi cel mai credincios”.

După terminarea activităţilor legate de recunoaşterea Independenţei în cadrul Congresului de la Berlin, Carada înfiinţează, alături de Ion C. Brătianu, Banca Naţională a României, în 1880. Deşi nu acceptă funcţia de Guvernator, o preia într-un final pe cea de director. În ceea ce priveşte implicarea în activitatea Băncii Naţionale, Carada s-a folosit de toate cunoştinţele lui la Paris pentru a supraveghea tipărirea biletelor, organizând şi numeroase filiale şi centre în toată ţara.

În perioada de tinereţe, Eugeniu Carada a avut şi înclinaţii literare, fiind autorul unor piese de teatru şi vodeviluri, jucate cu succes la Bucureşti, Craiova şi Iaşi („Cimpoiul dracului”, „Fraţii de munte”, „Urâta satului”), dar şi a unor poezii cu un profund caracter patriotic („Pandurul cerşetor”, „Milcovul”). Mai târziu, ajuns la vârsta tinereţii, Carada a încercat să facă uitate aceste scrieri pe care le punea pe seama avântului tinereţii, refuzând intenţia apropiaţilor de a le edita într-un volum.

Cel care „şi-a început viaţa în versuri şi a sfârşit-o cu proza cifrelor”, cum îl numea Liviu Rebreanu, a trecut la cele veşnice la 12/25 februarie 1910.