REACŢII Afirmaţiile „părintelui” politizării Justiţiei, Monica Macovei, care vine acum precum mironosiţa în cazul Năstase cerând demisia ministrului de Interne, Ioan Rus, pe care îl acuză că a luat legătura cu Adrian Năstase după ce acesta fusese condamnat, au fost taxate imediat de social democraţi. Primul care a ieşit la rampă este premierul Victor Ponta, care a declarat, comentând cererea europarlamentarului PDL ca ministrul de Interne, Ioan Rus, să demisioneze, că este dreptul acesteia, el precizând că dacă un ministru greşeşte, atunci el îl va sancţiona. La rândul său, liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a susţinut, ieri, că declaraţiile Monicăi Macovei despre cazul Adrian Năstase sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade. De asemenea, liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut că Macovei ar trebui să-şi nege propria existenţă, deoarece trăieşte într-o altă lume, din care e greu să-ţi revii. El a spus că social democraţii nu se pot „decupla” automat de „omul” şi „colegul” Adrian Năstase. Sârbu a precizat că nu a vorbit în această perioadă cu Adrian Năstase. „Nu. Sunt momente dificile. Acum, toate telefoanele astea care vin, ştim şi noi din proprie experienţă, îl obosesc”, a spus Ilie Sârbu.
AFIRMAŢII DURE Cel mai vehement a fost vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru, care se declară de acord cu Mihai Răzvan Ungureanu în ceea ce priveşte scoaterea „omului din Neanderthal” din politica românească, el considerând că „dubioasa Macovei ar trebui să fie primul exemplu” în acest sens. „Speţă: Un om, o hărţuire de opt ani în instanţă, o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, o tentativă disperată de sinucidere, cu martori neutri care pot confirma autenticitatea ei, o operaţie reuşită şi un diagnostic dat de o echipă de doctori profesionişti care au salvat mii de vieţi şi opiniile, din păcate publice ale acestei Macovei, care împrăştie venin şi atunci când tace. Doamna, cu îngăduinţă fie spus, Macovei şi-a dat cu părerea, evident neîntrebată, exprimându-şi dubiile personale despre diagnosticul dat de un doctor anchetat (evident vinovat în ochii ei), de altfel un specialist cu recunoaştere internaţională”, spune Chelaru într-o declaraţie de presă.