ECHIPA FEMININĂ DE FLORETĂ A ROMÂNIEI A RATAT CALIFICAREA ÎN SEMIFINALELE CE Echipa feminină de floretă a României a ratat, ieri, calificarea în semifinalele Campionatelor Europene de scrimă care se desfăşoară la Zagreb, fiind eliminată de reprezentativa Italiei. În sferturile de finală, Italia s-a ...
TRAGEREA LA SORŢI PENTRU DIVIZIA A1 LA VOLEI Astăzi, de la ora 11.00, la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Volei, se va stabili programul competiţional pentru sezonul 2013-2014 din Divizia A1, feminin şi masculin, precum şi programul primelor două tururi din Cupa României. Dintre echipele care ...
După ce Horia Tecău a bifat trei finale consecutive la Wimbledon, tenisul de câmp constănţean a înregistrat o nouă performanţă majoră, de această dată în circuitul feminin. La nici 22 de ani, Simona Halep a câştigat, sâmbătă, primul său titlu WTA, impunându-se în turneul de la Nürnberg ...
DINCĂ STERIU A PIERDUT FINALA CUPEI LAKE VIEW Duminică, Lake View Center, cel mai mare centru de distracţii din Dobrogea, a găzduit Cupa Lake View la Biliard, competiţie care s-a dorit a fi şi o bună repetiţie înaintea etapei a 4-a a Campionatului Naţional care va avea loc tot la Constanţa. Şi dacă ...
TOMITANII, PRIMA VICTORIE LA TURNEUL FINAL DE RUGBY U16 Pe stadionul “Cleopatra” din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan” din Constanţa s-au disputat, ieri, meciurile din cadrul turneului final al Campionatului Naţional de juniori under 16 la rugby. Participă şapte formaţii, împărţite ...
CFR CONSTANŢA, VICECAMPIOANĂ LA RUGBY JUNIORI U17 Echipa de rugby under 17 de la CFR Constanţa a devenit vicecampioană naţională la această categorie de vârstă, după ce, ieri, în finala Campionatului Naţional, disputată la Bucureşti, pe stadionul Ghencea, a pierdut, scor 5-14, confruntarea cu Steaua ...
START ÎN RALIUL DELTEI 2013 Raliul Deltei 2013 porneşte astăzi la drum, la ora 20.00, în Piaţa Civică din Tulcea, fiind programat startul festiv. Delta Rally 2013 este o etapă complet nouă pentru piloţii din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, prima etapă pe macadam din actualul sezon al CN de ...
HALEP, ELIMINATĂ ÎN PRIMUL TUR LA ROLAND-GARROS Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, locul 57 WTA, a ratat, ieri, calificarea în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Halep a fost învinsă, în primul tur, cu 3-6, 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro (Spania), cap ...
PODIUMURI PENTRU ATLEŢII CONSTĂNŢENI La finalul săptămânii trecute, la Bucureşti, a avut loc prima etapă din cadrul Campionatului Naţional de atletism pentru juniori, tineret şi seniori. Lipsită de mai multe nume importante, printre care Andreea Ogrăzeanu şi Cristina Bujin, delegaţia constănţeană a ...
TURNEU INTERNAŢIONAL DE KUREŞ LA MEDGIDIA Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), în colaborare cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, va organiza sâmbătă, cu începere de la ora 15.00, pe stadionul Municipal din Medgidia, ediţia a patra a ...
SPERANŢELE DE LA CVM TOMIS, START CU DREPTUL LA TURNEUL FINAL Echipa de speranţe de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa (antrenori Iulian Rădulescu şi Cezar Aciobăniţei), campioana en titre, a început cu o victorie turneul final al Campionatului Naţional rezervat acestei categorii de vârstă ...
BLACK SEA INTERNATIONAL REGATTA ÎNCEPE VINERI, LA MANGALIA Black Sea International Regatta, care va reuni echipaje din România, Bulgaria şi Marea Britanie, începe vineri, la Mangalia. În prima zi de competiţie, când sunt aşteptate la start 30 de echipaje însumând peste 150 de participanţi, vor avea loc ...
HALEP A URCAT 20 DE LOCURI ÎN IERARHIA WTA Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, care a acces până în semifinalele turneului Masters de la Roma, a urcat 20 de locuri în clasamentul WTA, dat publicităţii ieri. Halep se află acum pe poziţia 44, cu 1.330 de puncte. Venită din calificări, Halep ...
MECIUL CSU NEPTUN - LPS IAŞI NU SE MAI DISPUTĂ CSU Neptun Constanţa ar fi trebuit să dispute duminică, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor, ultima partidă din acest sezon al Diviziei A la handbal feminin, împotriva formaţiei LPS Iaşi. Acest meci nu va mai avea loc, la cererea formaţiei ieşene, care a ...
HALEP, ÎN TURUL SECUND LA ROMA Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, locul 64 WTA, venită din calificări, a acces, aseară, în turul al doilea al turneului de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari. Halep a învins-o, în primul tur, cu 6-1, 6-1, după o oră şi opt ...
RCJ FARUL, VICTORIE IMPORTANTĂ LA BUCUREŞTI Rugby Club Judeţean Farul Constanţa s-a impus, vineri, în deplasare, în etapa a 8-a a Superligii Naţionale, prima a returului, cu scorul de 39-13 (27-8), în duelul cu CSM Bucureşti. RCJ Farul a obţinut astfel un succes important în lupta pentru accederea în ...