PROGRAMUL PRIMEI ETAPE DIN NOUL SEZON AL LN DE HANDBAL La sediul Federaţiei Române de Handbal a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a partidelor din sezonul competiţional 2012-2013. Campioana HCM Constanţa va debuta în noul sezon în faţa propriilor suporteri, urmând să primească vizita formaţiei Dinamo ...
A 19-a ediţie a turneului internaţional de tenis rezervat jucătorilor până la 16 ani, Juniors Cup Mamaia IDU 2012, a continuat ieri, la Tenis Club Idu din Mamaia, cu partidele de pe tabloul principal, atât la feminin, cât şi la masculin. Au fost partide reuşite, care au făcut o excelentă propagandă ...
HCM ARE ŞASE JUCĂTORI LA LOTUL NAŢIONAL Selecţionerul echipei naţionale de handbal a României, Eliodor Voica, a anunţat componenţa lotului pentru turneul din Israel, prima fază a calificărilor în vederea Campionatului European din 2014, şase jucători de la HCM Constanţa, campioana României, fiind ...
UNGUR A CÂŞTIGAT UN SET ÎN MECIUL CU FEDERER Jucătorul Adrian Ungur, locul 92 ATP, a fost eliminat, ieri, scor 3-6, 2-6, 7-6 (8/6), 3-6, în turul secund al turneului de la Roland Garros, de către elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie nr. 3, la capătul unui meci care a durat două ore şi 27 ...
TECĂU ŞI MATTEK-SANDS SE GÂNDESC LA UN NOU SUCCES Tenismanul constănţean Horia Tecău va evolua alături de sportiva americană Bethanie Mattek-Sands în proba de dublu mixt de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Tecău şi Mattek-Sands vor întâlni, în runda inaugurală, cuplul ...
Finalistă săptămâna trecută la Bruxelles, Simona Halep (nr. 37 WTA) a pierdut în primul tur la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Constănţeanca a cedat în runda inaugurală în faţa Petrei Cetkovska (Cehia, 26 WTA), cu 1-6, 3-6. Nici Sorana Cîrstea (nr. 43 WTA) nu i-a făcut faţă ...
HALEP A PIERDUT FINALA DE LA BRUXELLES Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep a ratat câştigarea primului trofeu WTA din carieră, după ce a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Bruxelles, dotat cu premii în valoare de 637.000 de dolari. Constănţeanca în vârstă de 20 de ani (nr. 49 WTA) a ...
HALEP, ÎN FINALĂ LA BRUXELLES Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep (nr. 49 WTA) s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Bruxelles, dotat cu premii în valoare de 637.000 de dolari. În semifinale, Halep a trecut, după 80 de minute de joc, de Sofia Arvidsson (Suedia, 62 WTA), cu 6-4, 6-3 ...
HALEP, ÎN SEMIFINALE LA BRUXELLES Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, locul 49 WTA, a obţinut o spectaculoasă calificare în semifinalele turneului de la Bruxelles, dotat cu premii în valoare totală de 637.000 de dolari. Aseară, în sferturile de finală, Halep a eliminat-o pe Dominika ...
HALEP S-A IMPUS ÎN DUELUL ROMÂNESC DE LA BRUXELLES Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, locul 49 WTA, a avut nevoie de numai 83 de minute pentru a câştiga, ieri, cu 6-1, 6-1, duelul românesc cu Monica Niculescu, locul 34 WTA, din turul al doilea al turneului de la Bruxelles, dotat cu premii în ...
GIMNASTELE TRICOLORE AU STRĂLUCIT LA CE Lotul olimpic feminin de gimnastică al României a avut o prestaţie excelentă la Campionatele Europene, desfăşurate la finalul săptămânii trecute la Bruxelles. Prima medalie de aur a fost obţinută sâmbătă, în competiţia pe echipe, unde România, în formula ...
FLORIN DUMITRESCU, LA CM DE KARATE TRADIŢIONAL Centrul Olimpic de la Izvorani a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, finala Campionatului National de Karate Traditional pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Clubul Sportiv Karate Tradiţional din Eforie, condus de sensei Niculae Dumitrescu, a ...
DOI ANI DE LA DECESUL LUI ZORAN KURTES Astăzi se împlinesc doi ani de la trecerea în nefiinţă a tehnicianului sârb Zoran Kurtes. În noaptea de 7 mai 2010, la doar câteva ore după ce câştigase cel de-al doilea titlu consecutiv cu HCM Constanţa. Zoran Kurtes avea doar 44 de ani şi reuşise să califice ...
MEDALII PENTRU KARATIŞTII CONSTĂNŢENI LA CN La Brăila a avut loc, în perioada 20-22 aprilie, o nouă ediţie a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Fudokan-Shotokan pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori, competiţie la care au participat peste 200 de sportivi de la 37 de cluburi din ţară ...
Tenisul constănţean are şanse mari să aibă doi reprezentanţi la Jocurile Olimpice de la Londra. Cu o lună înaintea anunţării sportivilor care vor fi acceptaţi pe tablourile principale, Simona Halep, la individual feminin, şi Horia Tecău, la dublu masculin, sunt clasaţi excelent în clasamentele mondiale ...
CUPA PRESEI LA TENIS DE MASĂ, EDIŢIA A 10-A Asociaţia Jurnaliştilor de Sport din Constanţa şi Radio Constanţa organizează astăzi, mâine şi joi, la Complexul Cleopatra din staţiunea Mamaia, întrecerile celei de-a 10-a ediţii a Cupei Presei la tenis de masă. Se va concura la individual, dar şi în ...