În prezenţa unui public numeros, format din oameni de cultură, criticul de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, şi-a lansat, vineri seara, în holul mare al instituţiei, lucrarea „Pictori români la Balcic“, apărută la Editura Monitorului Oficial. Astfel, eterna ...
Biroul Electoral Central (BEC) a amînat pentru astăzi discutarea şi soluţionarea contestaţiilor depuse de diferite formaţiuni politice prin care se cere constatarea fraudării alegerilor din 1 iunie în mai multe localităţi din ţară, pentru că termenul de depunere expira aseară, la ora 24:00. BEC a decis ...
Autorităţile italiene au publicat, în Monitorul Oficial, cele trei ordonanţe de Guvern pentru numirea prefecţilor de Roma, Milano şi Napoli în funcţia de comisari extraordinari pentru criza romilor, relatează agenţia de presă APCOM în pagina sa electronică. Cei trei comisari - Carlo Mosca (Roma), Gian ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă mandatarii financiari ai partidelor politice şi ai candidaţilor independenţi că procedurile de depunere a rapoartelor detaliate de venituri şi cheltuieli electorale au fost modificate prin OUG nr. 66 din 28 mai 2008. În conformitate cu aceste modificări ...
Executivul a amendat legislaţia referitoare la alegerile locale stabilind modalităţile de validare a preşedinţilor de consilii judeţene, precum şi a primarilor şi consilierilor judeţeni. Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, o ordonanţă de urgenţă care completează Legea 215/2001 privind ...
Românii renunţă greu la vechile obiceiuri, iar sistemul de clasificare al pensiunilor turistice şi agroturistice pe margarete este unul dintre acestea. Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) din ţara noastră sînt de părere că sistemul ar trebui păstrat ...
Produsele de tip „fast food” nu vor mai putea fi distribuite în instituţiile de învăţămînt preuniversitar, deputaţii adoptînd ieri, cu 183 de voturi „pentru” şi o singură abţinere, un proiect de lege în acest sens. Aceştia susţin că interzicerea consumului de alimente ...
Termenul limită pentru plata primelor contribuţii către fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), aferente lunii martie, este 20 mai, conform unei norme a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) publicată în Monitorul Oficial. \"Pentru prima dată, angajatorii vor vira către ...
Reprezentanţii patronatelor solicită Guvernului adoptarea unui cadru legal care să permită finanţarea nerambursabilă a IMM-urilor, cu fonduri de la bugetul de stat, şi după anul 2008, deoarece actuala legislaţie cuprinde astfel de prevederi valabile doar în perioada 2004-2008. \"Începînd cu 2009, dacă nu ...
Curtea Constituţională (CC) a decis, ieri, că Legea pentru modificarea Legii privind responsabilitatea ministerială, sesizare înaintată de 71 de deputaţi, este neconstituţională întrucît varianta adoptată de Camera Deputaţilor cuprinde modificări semnificative faţă de proiectul iniţiat de Guvern şi ...
Guvernul României a hotărît, ieri, înlocuirea din funcţie a subprefectului judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, cu un reprezentant al PNL din Consiliul Local Năvodari, Cosmin Andrei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura a fost adoptată în baza principiului mobilităţii înalţilor funcţionari ...
Transmiterea electronică a declaraţiilor fiscale a stîrnit interesul contribuabililor, pentru că procedura depunerii online simplifică mult raportul contribuabili - sistem de taxe şi impozite. Astfel, în primele două săptămîni de la lansarea în toată ţara a sistemului electronic fiscal, peste 3.500 de ...
Foştii judecători şi procurori, precum şi avocaţii, nu vor mai putea să intre în magistratură fără a susţine un concurs pentru ocuparea funcţiei. Modificarea a fost operată ieri, în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Bucureşti, printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG) promovată de ...
Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, ieri, ca fiind neconstituţională Legea privind modificarea Legii115/1996, pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Curtea a fost sesizată cu privire la ...
Grecia - Român asasin şi sinucigaş Un român i-a împuşcat mortal pe logodnica sa, care tocmai îl părăsise, şi pe bărbatul care o însoţea, înainte de a se sinucide, luni seară, în insula Creta. În vîrstă de 36 de ani, criminalul şi-a urmărit victima, de asemenea de origine română şi a deschis ...
În urma demisiei pe care “maestrul gafelor”, Adrian Cioroianu, şi-a anunţat-o vineri seară, România a rămas fără ministru de Externe. În week-end, liberalii au anunţat, care mai de care, că se întîlnesc luni în şedinţa Biroului Politic Central, pentru a decide asupra înlocuitorului lui ...