Un bărbat de 50 de ani, din comuna Peştera, este cercetat în stare de libertate de oamenii legii, după ce fiul său de numai un an şi trei luni a murit asfixiat din cauza unui incendiu provocat de un reşou. Potrivit anchetatorilor, vinerea trecută, mama copilului, Elena Pară, a băut o sticlă de spirt, şi-a aşezat băiatul pe pat şi apoi a plecat fără să spună nimănui încotro se duce şi cînd se întoarce. Bebeluşul a rămas în grija concubinului femeii, Gheorghe Diaconu. Sîmbătă dimineaţă, bărbatul s-a trezit şi a plecat să mulgă vacile, fără să scoată din priză reşoul, lăsînd copilul singur în locuinţă. Poliţiştii bănuiesc că, în momentul în care tatăl a trîntit uşa odăii, o rufă pusă la uscat a căzut pe aparatul încins şi a luat foc. Abia cînd s-a întors acasă, Gheorghe Diaconu a văzut ce nenorocire se petrecuse. Cînd a deschis uşa casei sale, el a fost învăluit de un nor gros şi înecăcios de fum. Tatăl s-a repezit disperat în cameră pentru a-şi salva copilul şi, ajutat de un vecin, a dus bebeluşul la spitalul din Medgidia. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa micuţului de un an şi trei luni pentru că acesta murise deja asfixiat cu monoxid de carbon. Oamenii legii pun tragedia pe seama inconştienţei părinţilor care nu şi-au supravegheat copilul. Potrivit poliţiştilor, Gheorghe Diaconu şi Elena Pară sînt cunoscuţi ca mari consumatori de băuturi alcoolice. Trupul neînsufleţit al micuţului care şi-a găsit sfîrşitul din cauza nepăsării părinţilor a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.