Cei care doresc să afle mai multe despre istoria oraşului de la malul mării vor putea să răsfoiască, din această săptămână, albumul „Constanţa primul pas în lunga ta călătorie. Monumentele municipiului Constanţa”. Evenimentul editorial va avea loc vineri, de la ora 16.30, la sediul Muzeului de Artă, fiind inclus în proiectul „i-Tour”, iniţiat şi implementat de agenţia de publicitate Groove Hour Constanţa şi susţinut pe plan local de Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Litoral - Delta Dunării.
Volumul pune în valoare bogăţia patrimoniului cultural al municipiului Constanţa, reunind, în cele peste 200 de pagini, imagini de ansamblu, detalii şi informaţii inedite şi utile despre specificul şi istoria locului. În acest fel, după cum sugerează şi titlul, oraşul de la malul mării este prezentat ca locul unde se poate face primul pas în cultura europeană. Albumul este editat într-un tiraj de 2000 exemplare şi va fi donat, cu ocazia lansării tuturor invitaţilor, agenţiilor de turism, hotelierilor de pe litoral şi bibliotecilor din ţară. Evenimentul editorial este inclus în campania de susţinere a valorilor de patrimoniu cultural şi istoric „Redescoperă valorile!”.
„I-Tour” este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în 2005, de Groove Hour, care în 2010 şi-a propus să elaboreze cea mai amplă campanie de informare turistică realizată până acum. Anul acesta, prin „i-Tour” au fost tipărite peste 1.000.000 de pliante de informare turistică gratuite, diseminate în locaţii din zonele de trafic maxim din ţară: Litoral, Delta Dunării şi Valea Prahovei.