Agenţia de evaluare financiară Moody\'s a revizui în sens negativ prognoza privind economia României, care va scădea cu 5,7% în 2009, dar va evita un colaps major de tipul celor din statele Baltice, în contextul datoriei scăzute a sectorului privat şi dependenţei reduse de comerţul extern. „Economia se contractă în prezent rapid. Sectoarele care sînt cele mai orientate spre export şi-au redus producţia, iar sectorul construcţiilor merge din ce în ce mai prost”, potrivit unei note a Moody\'s adresate clienţilor. Astfel, agenţia de rating a revizuit în urcare estimările privind contracţia PIB-ului României în 2009, de la 4%, la 5,7% în acest an, şi anticipează că economia îşi va reveni uşor în 2010, cînd va avansa cu 0,2%. Analiştii Moody\'s notează că lichiditatea de pe piaţa locală s-a îmbunătăţit într-o anumită măsură începînd din luna februarie, datorită pachetului de finanţare externă de 20 miliarde euro contractat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale, dar că Banca Naţională a României (BNR) este în continuare forţată să menţină ratele dobînzilor ridicate, pentru a susţine moneda naţională. „Pe măsură ce sistemul financiar se stabilizează, fondurile suplimentare (de la FMI - n.r.) vor permite băncii centrale să reducă gradual ratele dobînzii, pentru a sprijini revenirea economiei. Totuşi, deşi recesiunea va fi dificilă, Moody\'s consideră că economia va evita un colaps major de tipul celor din statele Baltice, graţie datoriei relativ scăzute a sectorului privat şi dependenţei mai reduse de comerţul internaţional”, potrivit notei agenţiei de evaluare financiară. Totodată, agenţia previzionează că rata inflaţiei se va situa la 4,9% în 2009, peste intervalul ţintit de BNR, dar va scădea în 2010 la 3,7%. Banca centrală a stabilit pentru 2009 şi 2010 acelaşi nivel pentru ţinta de inflaţie, de 3,5% plus/minus un punct procentual. Printre punctele tari ale României, Moody\'s menţionează datoria guvernamentală redusă, sprijinul primit de la FMI şi UE, care temperează vulnerabilităţile determinate de dezechilibrele macroeconomice, şi faptul că gradul de integrare financiară şi economică sprijină investiţiile şi restructurarea la nivel microeconomic pe termen lung. La polul opus, principalele provocări cu care se confruntă România sînt controlul deficitului bugetar în contextul recesiunii economice, riscurile pentru stabilitatea macroeconomică determinate de recesiune, datoria externă redusă şi condiţiile dure privind lichiditatea pe plan extern, precum şi procesul de reforme structurale întîrziat. Moody\'s a majorat şi estimările privind nivelul deficitului bugetar în 2009, de la 5,1% din PIB, la 6% din PIB. Pentru 2010, agenţia anticipează că deficitul bugetar se va reduce la 4% din PIB. Moody\'s este singura mare agenţie de rating internaţională care mai acordă României calificativ cu recomandare de investiţii, după ce Fitch şi Standard & Poor\'s au retrogradat România în toamna anului trecut la un nivel speculativ.