Veţi sări iarăşi pe capul meu, acuzîndu-mă, aşa cum a făcut-o cineva pe forumul ziarului, că ironizez doar PD-L-ul, dar nu scot nici un cuvînt despre Radu Mazăre. Nu am niciun motiv să mă leg de un prieten care îşi face treaba politică bine, altfel nu ar fi fost ales de trei ori la rînd! Însă nu e vina mea că PSD-ul îmi oferă mai puţine motive de băşcălie decît PD-L… De cîte ori am avut ocazia, nu i-am iertat nici pe social-democraţi. Chestiunea asta fiind clarificată, ajungem şi la subiectul zilei.

Avalanşa de ştiri pe care le-a provocat deschiderea anului şcolar, dar şi coincidenţa acestui eveniment cu întîlnirea la vîrf a Partidului Democrat-Liberal, mi-au prilejuit cîteva reflecţii asupra votului uninominal, mai ales că PRM a atacat în justiţie adoptarea acestei metode electorale controversate. Îl priveam pe Emil Boc, „preşedintele de buzunar” al acestui partid prezidenţial, cum inspirat a scris cineva, fluturînd, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, un steguleţ al PD-L care, la un moment dat, a dispărut ca prin farmec… Am pufnit şi eu în rîs, ca şi colegii de partid aflaţi în jurul lui Boc pe aceeaşi scenă, dar apoi m-am gîndit că acesta s-ar putea să fie un semn rău prevestitor. Oare ce s-ar întîmpla dacă ar dispărea şi PD-L de pe scena politică exact ca şi steguleţul lui Boc? Ar fi posibil aşa ceva? Posibil, poate, probabil, nu! Însă această metaforă glumeaţă m-a întors cu gîndul la mopul electoral al Elenei Udrea, care şi-a început în acest fel populist pre-campania de candidat uninominal.

Noul stil de votare va determina majoritatea politicienilor să-şi convingă alegătorii prin cele mai năstruşnice metode. În acest mod, va dispărea campania de idei şi va apărea campania de imagine. Nu vom mai alege programe, ci personaje, ca la Hollywood, pe covorul roşu al premiilor Oscar… Deosebirile doctrinare actuale dintre partide, şi aşa minimale, se vor şterge cu desăvîrşire, fiecare candidat rămînînd singur, cu mopul său simbolic, în faţa electoratului. Diferenţa de cîteva zeci de kilometri de autostrăzi asfaltate dintre promisiunile electorale ale partidelor nu se va mai vedea cu ochiul liber, căci va fi eclipsată de decolteul Elenei Udrea, de ploaia bancnotelor de euro aruncate în aer de Gigi Becali în faţa mulţimilor sau de parfumul franţuzesc al lui Călin Popescu Tăriceanu!

În această toamnă vom asista, pentru prima oară de la prăbuşirea comunismului în România, la o campanie transformată într-un spectacol în aer liber, cu sunet şi lumini orbitoare, în care manelele se vor amesteca fie cu bani mirosind a petrol sau transpiraţie fotbalistică, fie cu mopuri „de firmă”, totul semănînd cu o grandioasă şi grotescă pantomimă… Aşa să ne-ajute Dumnezeu!