Moral bun pentru Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moral bun pentru Viitorul

Sport 13 Septembrie 2012 / 00:00 512 accesări

Cu patru puncte în ultimele două etape, obţinute în urma victoriei categorice de la Piatra Neamţ, scor 3-0, şi a remizei de pe teren propriu cu FC Vaslui, scor 2-2, FC Viitorul Constanţa are un moral foarte bun înaintea confruntării cu Oţelul Galaţi, campioana din sezonul 2010/2011. Constănţenii au arătat, mai ales în cele două jocuri amintite, că se pot lupta de la egal la egal cu orice formaţie din Liga 1, iar un nou rezultat pozitiv nu ar mai intra la categoria “marilor surprize“. „Oţelul este o echipă foarte matură acasă, dar şi în deplasare. Au trecut prin mai multe schimbări în ultima perioadă şi poate că i-au afectat. Acum însă, după această pauză, îşi doresc clar un nou început. Sperăm să nu fie cu noi. În fotbal este posibil orice, inclusiv să câştigăm. Oricum, cu acest gând şi mergem la Galaţi. Ne-au primit foarte bine în perioada în care am jucat acolo meciurile de pe teren propriu, dar pe teren vom fi rivali. Nu ne speriem de nicio echipă din Liga 1“, a declarat preşedintele Viitorului, Paul Peniu.

După o participare dezastruoasă în Liga Campionilor, continuată şi în Liga 1, unde Dorinel Munteanu nu a mai reuşit o clasare măcar între primele cinci formaţii, Oţelul Galaţi s-a despărţit la finele sezonului trecut şi de doi dintre cei mai buni jucători, Antal şi Sălăgeanu, transferaţi la FC Vaslui. Mai mult, din runda trecută, oţelarii au şi un nou antrenor principal, în persoana fostului tehnician al Dunării Galaţi şi Farului, Viorel Tănase. Numeroasele schimbări, chiar şi din cadrul conducerii administrative, au contribuit probabil la decăderea Oţelului în acest start de sezon, fosta campioană fiind după primele 7 etape pe locul 14, cu doar 5 puncte. Partida Oţelul Galaţi - FC Viitorul Constanţa, va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, în direct la DigiSport 1.



12