Orice epocă ar putea fi judecată ca o fabulă politică. Dacă ai la dispoziţie o perspectivă istorică suficient de largă, aşa cum este cazul la noi, acum, după 19 ani de la prăbuşirea comunismului, poţi face o analiză succintă, pe care să o rezumi într-o fabulă. Pentru a reuşi aşa ceva nu trebuie să fii neapărat La Fontaine…

În ultimele zile, de cînd au apărut „pumnii electorali” sau diferite afişe calomnioase ce denaturează actuala campanie, mă simt mai predispus să filosofez, decît să fac comentarii politice, cu toate că nu mă pot dispensa nici de cele din urmă. Mai întîi, trebuie să remarc faptul că, după aproape două decenii de libertate prost înţeleasă şi administrată, clasa politică românească pare într-o evidentă criză de idei. Dezbaterile sînt înlocuite cu încăierări, iar dezinformările ţin locul polemicilor. Mai apoi, doresc să subliniez, fără nicio urmă de subiectivitate, că singurul partid care nu a fost antrenat în vreun scandal electoral pînă acum rămîne PSD. Nu în ultimul rînd, semnalez dezamăgirea profundă ce mă încearcă atunci cînd văd cîtă lipsă de civilizaţie continuă să existe în societatea romînească de azi. În fine, cînd văd că actuala campanie, abia începută, se transformă într-un bîlci al deşertăciunilor, cum am mai scris la această rubrică, sau într-o luptă oarbă pentru putere, fără scrupule şi fără o cauză nobilă, mă apucă o lehamite periculoasă pentru democraţie.

În vreme ce România este neguvernată, practic vorbind, iar criza mondială abia începe să-şi facă simţite efectele şi la noi, unii se bat pentru „ciolan”, ca în proverbul „ţara arde şi baba se piaptănă”. Să vă dau doar două exemple de abordare a campaniei, ca să faceţi singuri diferenţa! Mircea Geoană vorbeşte, la fiecare întîlnire cu alegătorii, despre planul de măsuri economice şi fiscale hotărît de PSD pentru prevenirea efectelor crizei în anul viitor, iar Silviu Prigoană le oferă cadou alegătorilor din colegiul său bucureştean CD-uri cu Dan Spătaru… Aţi înţeles deosebirea? În situaţia de răscruce în care se află România acum, aproape că nu mai contează dreapta sau stînga, ci trebuie pus la cale un proiect bine articulat de guvernare, care ar urma să fie respectat punctual. Unii îşi iau treaba în serios, după cum aţi văzut în exemplul anterior, iar alţii, mai exact şmecherii din politică, fac campanie de parcă ar candida la premiul Oscar!

Pînă acum v-am citat un proverb, dar nu am enumerat nicio fabulă, aşa cum promiteam la început. Dacă tot am pomenit de şmecheri, ca paradigmă a acestei epoci, vă propun o variantă ironică foarte actuală a unei fabule celebre. Toată vara, furnicuţa a strîns provizii în hambare, iar greierele s-a ţinut de cîntat, fără nicio grijă pentru viitor. După venirea toamnei, furnicuţa se aştepta ca greierele leneş să-i bată la uşă pentru a-i cere hrană. Da de unde! Greierele cel şmecher făcea turnee, avea întîlniri mondene şi prospera. În al doilea an, lucrurile s-au repetat, nedumerind-o şi mai tare pe furnicuţă. Abia în al treilea an, greierele a bătut la uşă. Spre stupoarea furnicuţei, el nu venise să ceară hrană, ci să o anunţe că pleacă să dea un concert la Paris. Mai mult decît atît, greierele leneş, dar şmecher, a întrebat-o curtenitor pe furnicuţă dacă nu doreşte să-i aducă vreun dar din celebrul oraş! Copleşită de indignare, furnicuţa i-a răspuns: „Dacă ajungi la Paris, fă-mi şi mie un serviciu. Caută în cartea de telefoane numărul lui La Fontaine. Te rog dă-i un telefon şi spune-i că furnicuţa îl bagă în p… mă-sii!”

Nu-i aşa că orice epocă poate fi judecată ca o fabulă politică?!