Cînd îi iei jucăriile politice de sub nas, preşedintele Băsescu se bosumflă, poate nu aţi văzut cum pune dumnealui buza, şi se supără pe toată lumea. Cu alte cuvinte, i se pune pata. E ca un copil alintat, evident, de partidul care l-a produs pe piaţa politică, şi răzgîiat, care crede că lui i se cuvin toate. Vă aduceţi aminte ce tămbălău a făcut cînd a fost schimbată din funcţie Monica Macovei? Doar că nu s-a dat cu fundul de pămînt ca să rămînă Monicuţa lui în fruntea Justiţiei! Dintre toate jucărelele politice cu care a fost dotat cu prilejul instalării la Cotroceni, preşedintele se dă în vînt după Daniel Morar. Cum care Morar? Hopa-Mitică de la DNA! De cînd cu schimbarea acestuia din funcţia de şef al DNA, preşedintele e verde ca ceaiul indian. După ce a pierdut-o pe Monicuţa, culmea, s-ar putea să rămînă şi fără Morar! E prea de tot pentru un şef de stat care confundă ţara cu lumea copiilor! Ne-am convins că jucărica de la DNA îi este nespus de dragă. Preşedintelui îi plac modelele gen Hopa-Mitică, pentru că aspiraţiile sale prezidenţiale se rezumă la dresura politică. Pe înţelesul tuturor, să stai unde te pune preşedintele şi să execuţi fără crîcnire ordinele lui. Ca şef al DNA, domnul Daniel Morar a contribuit la satisfacerea în totalitate a orgoliilor prezidenţiale şi la ameliorarea stării sale de oftică politică. Eu cred că a fost o eroare numirea lui Vasile Blaga în funcţia de buldog al preşedintelui. Bietul Vasile nu îndeplineşte niciuna din funcţiile vitale ale bulgogului. Dumnealui nu impresionează pe nimeni nici măcar atunci cînd se enervează! Eu cred că adevăratul buldog al lui Băsescu este Morar de la DNA. Bietul Vasile, pe cine a muşcat el? Există măcar o victimă printre noi? A lătrat în campania electorală, cu accente sonore la lună, şi atît... În schimb, Daniel Morar, chiar dacă are o figură mai blîndă şi extrem de blajină, şi-a înfipt bine colţii în bucile adversarilor politici trecuţi pe “lista neagră” a şefului de la Cotroceni. Băsescu nu se joacă, precum fac alţii, cu pisica. Nu-ţi arată pisica, pentru că îl are pe Morar. Pisica e înşelătoare. O arunci pe adversar ca să zgîrie şi ea toarce. Cu Morar e altceva. Cînd nu muşcă, instrumentează tot! Cum să-i iei o asemenea jucărică preşedintelui? Vrei să dea în boala copilului? Vrei să facă vărsat? A suferit destul după Monicuţa, cu care se dădea huţa... Schimbarea din funcţie a lui Morar i-a căzut greu preşedintelui, care este un sentimental politic. De cîte ori se uita la Daniel Morar spunea: ”Uite aşa îmi doream să fie şi premierul. El păpuşă în mîna mea dreaptă, tu păpuşă în mîna mea stîngă. Altfel conduceam eu ţara, nu-i aşa?” Înţelegeţi aşadar care este valoarea lui Morar. Tăcerea lui Băsescu pe acest subiect prevesteşte furtuna. Cine o să-i mai croiască lui dosare penale pe calapodul adversarilor politici sau a celor pe care îi antipatizează? Cu un Morar în spate, îi dădea mîna să vorbească despre independenţa Justiţiei. După ce Comisia Europeană, un fel de “tătuca” mai modern, i-a dat apă la moară, ne ţine din teoria prostiei în teoria Justiţiei. Fără Morar, adio luptă împotriva corupţiei pe dosare cu termopane, burlane, căzi de baie şi alune chinezeşti, eventual, evantaie! Tăcerea lui Băsescu pe acest subiect înseamnă scormonit prin arhive după dosarul profesional al celei nominalizate să preia şefia DNA. Cadrist portretist, i-a sărit în ajutor Vadim prmprimim. I-a aruncat pontul. Viitoarea şefă de la DNA e necăsătorită. De aici încolo, urmează poleiala cu lături. Cum să destitui un familist ca Morar! Precum familia, DNA reprezintă celula de bază a societăţii. Ca şi Daniel Morar. La ora la care scriu aceste rînduri e forfotă mare în Parlament. Într-o sesiune extraordinară, se votează oftica lui Băsescu. Înţeleg, din informaţiile care îmi parvin în momentul redactării materialului, că Miron Mitrea şi Adrian Năstase nu vor fi trimişi în judecată, ceea ce îl va înfuria la culme pe Traian Băsescu! Să vezi bălăcăreală şi măscăreală la adresa clasei politice! Fugiţi, domnilor parlamentari, dacă nu vreţi să fiţi aruncaţi peste bord! Sigur, rezultatul votului de ieri va da apă la moară şi domnului Boc, trompeta de la Cotroceni, care va continua să susţină că schimbarea din funcţie a lui Daniel Morar este o “execuţie politică”! Dai în jucărelele lui Băsescu, vorba aia, dai în fabrici şi uzine! Domnule preşedinte, aţi găsit dosarul profesional al Monicăi Şerbănescu?