Parlamentul European a adoptat, în plen, o rezoluţie ce solicită stabilirea imediată şi necondiţionată a unui moratoriu internaţional privind pedeapsa cu moartea. Deputaţii europeni au condamnat executarea lui Saddam Hussein, modul în care s-a desfăşurat aceasta şi amploarea acordată de presă unui astfel de eveniment. Adoptarea acestei rezoluţii a coincis cu începutul, la Paris, al celui de-al Treilea Congres Mondial Împotriva Pedepsei cu Moartea.
Rezoluţia sprijină iniţiativă comună a Guvernului italian şi a Consiliului Europei de a prezenta Adunării Generale a Naţiunilor Unite o moţiune de rezoluţie pentru stabilirea unui moratoriu universal privind pedeapsa cu moartea. Textul solicită preşedinţiei germane a Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru ca documentul să ajungă la Naţiunile Unite. Deputaţii europeni şi-au reafirmat opoziţia faţă de pedeapsa cu moartea în toate situaţiile. Aceştia şi-au luat, din nou, angajamentul că vor determina toate statele membre să semneze cel de-al Doilea Acord Opţional la Acordul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ce urmăreşte abolirea completă a pedepsei capitale. Dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, doar Franţa, Letonia şi Polonia nu au ratificat acest protocol pînă în prezent.