România îşi menţine obiectivul de adoptare a euro în 2015, ba chiar face primul pas în acest sens - a fost înfiinţată o comisie interministerială care va monitoriza îndeplinirea (n.r. - sau, după caz, neîndeplinirea) obligaţiilor pentru trecerea la moneda unică. „Menţinerea obiectivului este importantă pentru păstrarea disciplinei financiare”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. Ce ar trebui să facem ca să avem şanse de a intra în zona euro? Consolidare fiscală, defict de 3% în 2010, o politică de investiţii mult mai bună şi susţinerea creşterii economice pe termen mediu. De cealaltă parte, analiştii sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebuie să introducă şi penalităţi pentru ţările din zona euro care nu fac reformele cerute. „Aşa cum UE are un morcov mare, banii, dobânzile şi maturităţile, tot aşa ar trebui să aibă şi un băţ, care să fie perspectiva de a ieşi din zona euro”, consideră economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, care este de părere că dacă cetăţenii ar şti cât îi costă să nu fie în zona euro, ar accepta probabil mai uşor reformele care sunt necesare pentru a intra sau pentru a rămâne acolo. „La capitolul morcov, UE stă bine: maturităţile şi creditele au fost extinse, iar dobânzile au fost reduse, dar fără reforme clare din partea celor care au luat ajutoare, fondurile se transformă în bani pierduţi de contribuabili”, spune Lazea.