Morişcă a „contrelor” în Consiliul Local Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Morişcă a „contrelor” în Consiliul Local Medgidia

Administrație 16 Februarie 2011 / 00:00 1048 accesări

Consilierii locali social democraţi din Medgidia îşi exprimă nemulţumirea faţă de inexistenţa proiectelor de dezvoltare noi în actualul proiect de buget, votat în şedinţa ordinară a Consiliului Local, care a avut loc joi, 10 februarie. „Faţă de propunerea de buget iniţiată de administraţia actuală îmi manifest dezamăgirea îndeosebi în legătură cu insuficienţa fondurilor acordate bisericilor din oraş, având în vedere promisiunea certă a primarului în funcţie din luna decembrie a anului trecut. Deşi reprezentanţii bisericilor au fost convocaţi la Primărie şi au avut şi ei discuţii şi promisiuni pe această temă, în bugetul actual nivelul sumelor alocate pentru biserici nu a fost cel promis. Tot în legătură cu proiectul de buget, aşteptam proiecte de dezvoltare noi, pe care nu le-am văzut deşi surse de finanţare existau chiar şi din excedentul de buget al anului 2010”, a spus preşedintele PSD Medgidia, consilierul local Luminiţa Vlădescu. De asemenea, consilierii PSD au taxat, încă o dată, atitudinea „populistă şi lipsită de temei juridic în exprimarea opiniilor a consilierului local Dumitru Moinescu”. În cadrul proiectului privind organigrama, statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, consilierul Dumitru Moinescu a propus ca Poliţia Locală să aibă şi rolul de Poliţia animalelor, deşi textul de lege care reglementează atribuţiile Poliţiei Locale, în speţă Legea nr. 155/2010, nu prevede asemenea competenţe pentru această structură. Conform Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, Autoritatea Naţională Sanitar - Veterinară (ANSV) reprezintă autoritatea în domeniul protecţiei animalelor, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor fiind rolul ANSV şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. Astfel că, deşi un principiu de drept statuează că „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”, Moinescu transformă principiul de drept respectiv într-unul nou şi specific lui: Unde legea nu prevede, Moinescu distinge”, a declarat Luminiţa Vlădescu.



12