Mortalitatea cauzată de boli infecţioase şi cea infantilă rămân la valori ridicate, ceea ce poate fi explicat prin “insulele de subdezvoltare socială” existente mai ales în mediul rural, unde 13% dintre locuinţe sunt racordate la reţeaua de apă, faţă de 54% în UE. Potrivit Strategiei Naţionale de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2012, document realizat de Ministerul Sănătăţii (MS), în colaborare cu experţi ai Băncii Mondiale şi care a fost pus în dezbatere publică, profilul mortalităţii în România păstrează încă multe caracteristici ale unei ţări mai puţin dezvoltate în comparaţie cu statele membre. Mortalitatea pe cauze de deces, pe perioada 1990-2008, păstrează aceeaşi evoluţie multianuală, primul loc fiind ocupat de decese prin boli ale aparatului circulator, urmate de tumori, aparatul respirator, cel digestiv şi de decese prin accidente.

BOLILE APARATULUI CIRCULATOR ŞI A CELUI RESPIRATOR PREZINTĂ CELE MAI MARI RATE DE MORTALITATE ÎN ROMÂNIA, DEŞI AU SCĂZUT ÎN MOD ACCENTUAT FAŢĂ DE ANUL 1990

Mortalitatea prin tumori este în creştere, dar încă sub nivelul ratelor înscrise în celelalte ţări europene. Pe de altă parte, rata mortalităţii prin bolile aparatului digestiv a crescut faţă de anul 1990, iar cea privind leziunile traumatice este în scădere sensibilă. Mortalitatea infantilă, deşi în scădere semnificativă (26,9 la o mie de născuţi vii în anul 1990, 18,6 în 2000, 18,4 în 2001, 17,3 în 2002, 6,7 în 2003, 16,8 în 2004, 15 în 2005, 13,9 în 2006, 12 în 2007 şi 11 în 2008), rămâne cea mai ridicată din Europa. Media mortalităţii infantile în UE este de 4,59 la o mie de născuţi vii. În cadrul mortalităţii infantile, cea neonatală precoce (între zero şi şase zile) şi cea neonatală (prima lună) sunt în scădere uşoară. Şi mortalitatea infantilă după prima lună (mortalitatea infantilă postneonatală) este în scădere, dar rămâne încă foarte ridicată, la 45,9%, aproape jumătate din decesele sub un an care se înregistrează după prima lună de viaţă, ceea ce înseamnă mari deficienţe în educaţia sanitară a mamelor respective şi, bineînţeles, şi a supravegherii insuficiente din partea personalului sanitar, potrivit documentului citat. Un alt indicator mai slab înregistrat în România comparativ cu celelalte state UE este cel privind speranţa de viaţă.