Morţi în propriile locuinţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Morţi în propriile locuinţe

Eveniment 18 August 2010 / 00:00 822 accesări

Trei constănţeni au fost descoperiţi ,luni, fără suflare în propriile locuinţe. Unul dintre bărbaţi a fost identificat ca fiind Ion Ţane, de 66 de ani, din Constanţa. El nu a mai răspuns la telefon, iar membrii familiei au început să se îngrijoreze, pentru că nu îl mai văzuseră de sâmbăta trecută. Fratele său a fost cel care a făcut descoperirea macabră, după ce a spart uşa apartamentului în care locuia Ion Ţane. Bărbatul a fost găsit fără suflare în dormitor. Fratele său le-a declarat oamenilor legii că bărbatul a tot refuzat să se ducă la doctor, cu toate că ştia că are probleme de sănătate. Un alt bărbat, Andrei Florea, tot de 66 de ani, din Constanţa, a fost descoperit tot de membrii familiei, care, îngrijoraţi că bărbatul avea probleme de sănătate şi nu mai răspundea la telefon, au spart uşa apartamentului. El a fost descoperit fără suflare în cadă. Un caz similar a fost semnalat poliţişţilor din Năvodari, un bărbat de 56 de ani fiind găsit mort în propria casă. Poliţiştii au fost sesizaţi de membrii familiei, care s-au alertat după ce bărbatul nu a mai răspuns la telefon. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Daniel Năsui era mort de cel puţin o săptămână. Anchetatorii spun că bărbatul era cunoscut ca un consumator înrăit de băuturi alcoolice şi că suferea de mai multe boli. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii. Oamenii legii spun că cele trei cadavre nu prezentau urme de violenţă şi nu sunt suspiciuni cu privire la moartea acestora.

Andra RAFTU, Florin CICAL



12