Sună spectaculos. Mortul din… vie. În diverse dezbateri, se mai spune “morţii cu morţii, restul cu viile”, chiar dacă nu au nicio legătură în planul dialectic al podgoriilor din patria noastră. Mortul din vie se ţine de glume proaste. În fapt, face pe mortul şi sperie lumea. Se saltă brusc de la pămînt şi strigă “Eu candidez”. O altă şmecherie. Stă liniştit cu mîinile pe piept şi, atenţie, exact cînd nu te aştepţi, îţi trage basca pe ochi! Principiul său de bază este cunoscut de către populaţie. Nu fac decît să-l reamintesc: ”Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă”. Din acest motiv, se mulţumeşte să facă, în funcţie de locaţiile ce îi sînt puse la dispoziţie, pe mortul din vie sau din păpuşoi. Este o şmecherie ieftină. Dacă este tras la răspundere pentru neîndeplinirea obiectivelor propuse, se lasă pe vine şi se explică, evident, cu un glas mieros: ”Coane, eu eram mort în vie”. De regulă, adoptă poziţia mortului pînă trece furtuna. Pe înţelesul tuturor, furtuna îmseamnă situaţiile naşpa. Cît timp face pe mortul în vie sau în păpuşoi, în funcţie de zona agrară stabilită de ministrul Transporturilor, beneficiază de toate serviciile aferente şi de obiceiurile în vigoare. În funcţie de perioada pe care o petrece în vie sau în păpuşoi, atunci cînd face pe mortul, i se organizează toate pomenile care i se cuvin prin cumul de funcţii. Pentru că este adeptul cultului personalităţii, cere să fie pomenit cît se poate de des. Fiind vorba, repet, de cultul personalităţii, sînt acceptate mătăniile. De asemenea, i se dau daruri pe deasupra, sînt înălţate ode şi cîntece de slavă. În cazul mortului din păpuşoi, se practică veşnica pomenire. În acest cadru, sînt evocate faptele sale de vitejie şi jertfa pentru ţară. Despre mortul din păpuşoi se vorbeşte ca despre unul viu. Starea de mort în vie îi asigură individului o prelungită imunitate. Indiferent de ceea ce se întîmplă în ţară sau în jurul lui, nu poartă nicio răspundere. În peisajul electoral, atunci cînd este cazul, e prezentat ca un independent autentic. Cu toate că deciziile importante îi aparţin în totalitate, răspunderea o poartă alţii. Uneori, diverşi intruşi încearcă să-l culpabilizeze. Ei afirmă că, nu-i aşa?, cutare decizie a fost lăsată cu limbă de moarte… Mortul din vie se ţine tot timpul de şotii. E drept, în anumite momente, suferă din pricina faptului că nu mai poate spune glume nesărate. În schimb, îi ciupeşte de nas pe cei care adorm la priveghi. De cînd cu criza, politicienii adoră tactica mortului din vie. E simplă şi directă în vremuri de restrişte şi jale. Pentru unii, în perioadele lor de profundă eclipsă politică, reprezintă un refugiu. Prea multe neîmpliniri şi niciun factor răspunzător de debandada care a pus stăpînire pe ţara asta! În definitiv, ce pretenţii aveţi de la mortul din vie? Au fost cazuri cînd personajul în cauză s-a transformat radical. Prima etapă a descompunerii sale în cadavru politic coincide cu trecerea la stadiul de “mînă moartă”. Cred că am pus ghilimelele degeaba!