Mortul e de vină!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mortul e de vină!

Eveniment 11 Ianuarie 2012 / 00:00 806 accesări

Un tânăr constănţean a apărut, ieri, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa pentru a-şi susţine nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse de procurori. Daniel Vasile Gigea, din Cumpăna, a fost judecat pentru comiterea unor infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice şi condamnat la şase ani de închisoare. Bărbatul a atacat sentinţa cu recurs deoarece se consideră nevinovat şi a cerut să fie achitat. Instanţa a rămas în pronunţare. Conform rechizitoriului, pe 31 ianuarie 2008, Gigea a condus un autoturism marca Renault Clio cu numere false, fără a poseda permis de conducere. La un moment dat, el a pierdut controlul volanului şi a lovit o maşină marca Toyota, condusă regulamentar de Adrian Popa. Anchetatorii spun că Gigea s-a speriat şi a fugit de la locul accidentului. El a fost urmărit de Popa, care a reuşit să îl blocheze în trafic şi să îl ducă cu forţa la Poliţia Rutieră, pentru a declara tamponarea. „Nu este adevărat nimic. Nu eu am condus acea maşină în ziua accidentului. I-am împrumutat-o unui prieten, Mihai Crăciun, iar ulterior am aflat că la volan s-a urcat un amic de-al nostru, Dragoş Nacu, care s-a spânzurat în urmă cu şase luni. Vă spun sincer că nu eu am condus maşina pe 31 ianuarie 2008”, a declarat Gigea în faţa instanţei Curţii de Apel Constanţa.

RECIDIVIST Avocatul lui a susţinut că niciunul dintre martorii audiaţi de instanţă nu l-au recunoscut pe Gigea drept şoferul vinovat de producerea accidentului dintre Renault Clio şi Toyota, inclusiv Adrian Popa afirmând că nu este sigur că bărbatul din boxă este aceelaşi cu cel pe care l-a prins el în 2008. În replică, procurorul a spus că Popa a dat declaraţie la instanţă după trei ani de la eveniment şi este normal să nu îl mai recunoscă pe Gigea întrucât acesta era mai slab şi nu purta ochelari la data comiterii infracţiunii. De asemenea, procurorul a precizat că Gigea mai are nouă condamnări pentru diverse infracţiuni de furt.

SINUCIDERE Tânărul pe care a dat vina Gigea avea 25 de ani când a decis să îşi ia viaţa. Dragoş Nacu, din Cumpăna, a fost găsit, în noaptea de 12 spre 13 aprilie 2011, spânzurat cu lesa de la câine de creanga unui copac din curtea propriei case. El a fost găsit de fratele său, care fusese sunat de soţia victimei, îngrijorată că bărbatul plecase de lângă ea, din pat, la toaletă şi nu s-a mai întors. Potrivit anchetatorilor, în buzunarul tânărului a fost găsit un bilet în care erau scrise citate din Biblie. Dragoş Nacu era cercetat în două dosare penale, pentru conducere fără permis şi furt de combustibil.

Taguri articol


12